Volskbank a vandut divizia de leasing din Romania catre grupul polonez Getin
Grupul format din Osterreichische Volksbanken-AG (OVAG) si VR-Leasing AG din Germania au fost de acord sa vanda VB Leasing Polonia si VB Leasing Romania catre compania poloneza Getin Holding S.A. se arata intr-un comunicat de presa.
Prin aceasta vanzare cele doua companii au mai finalizat o etapa din realinierea strategica dorita, de a se concentra pe businessul de baza.
VB-Leasing International, cu sediul la Viena, este de 20 de ani un furnizor redutabil de servicii de leasing in Europa Centrala si de Est. Compania detine opt filiale in Cehia, Slovenia, Croatia, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Bosnia-Herzegovina. OVAG si VR-Leasing-AG au inceput procesul de vanzare pentru VBLI in 2013.
VB Leasing Polonia este una dintre cele mai mari companii de leasing de pe piata poloneza, avand 13 filiale. Este deasemenea cea mai mare filiala din cadrul Grupului VB-Leasing International.
In 2013, profitul anual brut a fost de 25.8 milioane euro.
VB Leasing Romania se afla in topul celor mai mari sase companii de leasing din Romania si a inregistrat un profit anual brut de 12.9 milioane euro in 2013.
Avand nevoie de aprobarile autoritatilor poloneze si romane, finalizarea tranzactiei ar trebui sa aiba loc in perioada ramasa din 2014. La momentul finalizarii, Getin Holding va acoperi integral finantarea actionarilor celor doua companii (inclusiv dobanzi).
23-05-2014