Valoarea terenurilor din București s-a întors la nivelul din 2004-2005

Preţurile terenurilor din Bucureşti s-au întors la nivelul din anii 2004-2005, de dinaintea boom-ului imobiliar, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers. Doar terenurile cu destinaţie de retail sau pentru dezvoltare de clădiri de birouri au atras interesul investitorilor.

"În ţară, achiziţiile pentru dezvoltările de retail au fost cele mai frecvente. Hipermarket-urile, discounterii şi magazinele de bricolaj au fost de departe cei mai activi cumpărători de terenuri, vizând oraşe cu peste 100.000 de locuitori sau cu 30-50.000 locuitori pentru formatele mici.

Kaufland şi Dedeman au fost cei mai agresivi în a-şi asigura locaţii bune, fie direct, fie prin parteneriate cu dezvoltatori. Dezvoltatorii de office au căutat şi ei terenuri, dar rămân foarte selectivi", se arată în comunicatul firmei de consultanță imobiliară.

În București, potrivit Colliers, în afară de centru şi aria Floreasca-Barbu Văcărescu, zona Basarab a devenit interesantă pentru dezvoltatori după inaugurarea pasajului.

Terenurile de la periferie vor continua să-și piardă din valoare

Firma de consultanță atrage atenția că există unele zone din Capitală unde prețurile au atins minimul. Este vorba despre Centru, Aviaţiei, Floreasca, Barbu Văcărescu, dar şi în anumite sub-zone, precum Drumul Taberei, Progresului, Pantelimon, Berceni.

În ciuda scăderii prețurilor la terenuri, există încă discrepanțe mari între aşteptările vânzătorilor şi ofertele făcute de cumpărători.

Continuare: www.evz.ro