TVA de 22%? Ministrul Darius Valcov spune că ar fi posibil in 2015
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, a declarat, Marţi, că singura divergenţă pe care Executivul a avut-o cu FMI s-a referit la nivelul veniturilor de anul viitor, el susţinand că, dacă după primul trimestru vor fi incasări suplimentare de 2 miliarde lei, TVA poate fi redus cu 2%.
"Vestea bună a fost atat pentru FMI, cat şi pentru Comisia Europeană, faptul că bugetul pe anul viitor nu are o gaură, aşa cum probabil aflaseră dumnealor din presa romanească, ci se inchide foarte bine", a spus Valcov, la Senat.
El a menţionat că pe tema nivelului veniturilor de anul viitor a existat o divergenţă cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.
"Pe ce nu ne-am inţeles, şi anume pe nivelul veniturilor, a rămas că dacă partea romană are dreptate şi vom avea pe primul trimestru o creştere a veniturilor de 1 sau 2 miliarde, toate aceste sume vor fi direcţionate către măsuri de relaxare fiscală", a spus Valcov.
El a dat şi un exemplu in acest sens. "Dacă după primul trimestru vom vea că avem incasări suplimentare de 2 miliarde, vom putea undeva, la jumătatea anului, să luăm măsura de reducere a TVA cu 2%, dacă vom vedea că sunt 4 miliarde, vom putea merge cu 4%", a susţinut ministrul delegat pentru Buget, care a precizat că totul ţine de decizia politică, la acel moment.
Guvernul a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor să crească de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzand o alocare de 0,4% pentru cofinanţarea proiectelor UE, a anunţat premier
sursa: Mediafax
23 Dec 2014