Trezoreria SUA vinde 30% din AIG
Trezoreria Statelor Unite a scos la licitaţie 30% din acţiunile American International Group (AIG) pentru 18 miliarde de dolari, tranzacţie care ar reduce participaţia statului la compania de asigurări la mai puţin de 50% pentru prima dată din 2008, când aceasta a fost salvată de la faliment.
Statul american vinde acţiunile la un preţ de 33,99 dolari fiecare - cursul de la închiderea sesiunii bursiere din 7 septembrie.
AIG vrea să răscumpere acţiuni de la stat în valoare de până la 5 miliarde dolari, iar intermediarii tranzacţiei sunt Citigroup Inc., Deutsche Bank AG, Goldman Sachs Group Inc. şi JPMorgan Chase & Co. După înstrăinarea deţinerii menţionate, statul va mai deţine circa 23% din titlurile companiei de asigurări.
Prin mai multe tranzacţii anterioare, Trezoreria SUA şi-a redus participaţia la AIG la 53%, de la peste 80% în 2008. Guvernul a atras 23,3 miliarde de dolari prin aceste vânzări.
În trimestrul al doilea din 2012, AIG a obţinut un profit net de 2,33 miliarde dolari, mai mare cu 27% faţă de perioada similară a anului trecut.