Subway deschide restaurante pe bandă rulantă in timp ce Burger King paraseste Romania

Subway, cel mai extins lanţ de restaurante din lume, deschide în perioada următoare patru restaurante în ţara noastră, după că compania care deţinea franciza Burger King a intrat în insolvenţă şi a închis toate locaţiile româneşti.

Subway a intrat pe piața locală în urmă cu trei luni, primul restaurant fiind deschis pe bulevardul N. Titulescu din București. Au urmat restaurantele din Cluj-Napoca (Iulius Mall) și Iasi (Palas Shopping Mall). În prezent, lanțul american Subway își continuă expansiunea și va deschide în perioada următoare încă patru unități.

Potrivit informațiilor afișate pe site-ul companiei, două dintre acestea vor fi in București, respectiv una în centrul comercial Sun Plaza și una pe strada George Constantinescu, iar celelalte două, în Pitești la Complex Romarta II și în Timișoara in Iulius Mall.

La deschiderea primului restaurant din Capitală, reprezentanții Subway au anunțat că planurile de dezvoltare ale companiei pentru piața locală prevăd deschiderea a 40 de unități în următorii 4 ani.

”11 dintre restaurante vor fi deschise în București” potrivit lui Rumen Radev, responsabilul de dezvoltare al retailerului.

La nivel mondial, Subway are 36.162 de restaurante, în 98 de țări.

Sursa: Capital