Statul închide un spital "nerentabil", privaţii deschid în loc două
Cu un ochi plânge, cu altul râde: starea sistemului medical românesc, în acest moment. În timp ce anul trecut statul a închis spitale pe bandă rulantă, privații au accelerat expansiunea și au pus nouă noi spitale pe hartă.

Serviciile medicale private sunt mai prezente decât oricând în România: acum șase ani, existau în țară 12 spitale private, iar anul acesta, numărul lor a ajuns la 84. Dacă sectorul medical public a trecut printr-un 2011 nefast, nu același lucru se poate spune despre cel privat, care a înflorit: au apărut nouă spitale particulare - investiţii de peste 150 de milioane de euro.
Printre ele se numără și Sanador, care este acum cel mai mare spital privat din țară, cu 290 de paturi. Până atunci, locul întâi era ocupat de Life Memorial, al operatorului MedLife, care avea 120 de paturi. Înființat în iunie 2011, spitalul Sanador reprezintă cea mai mare investiție a unui operator medical privat din 2011, de 40 de milioane de euro, și a generat, de asemenea, și cele mai mari venituri dintre spitalele înființate în același an - cinci milioane de euro.
„Am estimat zece ani pentru amortizarea investiției, iar pentru anul acesta am bugetat numai pentru spital suma de 14, 4 milioane de euro“, spune Mădălina Buculei, director de vânzări la Sanador.
Cititi articolul integral in Capital.ro