Şeicii vin la Bucureşti: România speră să atragă investiţii de 10 miliarde de euro

Marţi şi miercuri va avea loc la Bucureşti forumul de afaceri româno-arab, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Secretariatul General al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), în colaborare cu Forum Invest Bucureşti şi cu Federaţia Camerelor de Comerţ ale CCG.

Potrivit declaraţiei ambasadorului care gestionează relaţiile economice româno-arabe, Vasile Sofineti, citat de AFP, statele din Golf intenţionează să stabilească "un cap de pod" în Europa Centrală şi de Est. "România trebuie să devină un centru investiţional pentru aceste ţări în regiune", a afirmat Sofineti. El a mai precizează că obiectivul ţării noastre este acela de a fi plasată pe harta intereselor economice ale statelor arabe din Golf.

Iniţiativa organizării unei astfel de întâlniri aparţine Secretarului General al Consiliului de Cooperare al Golfului, ES Abdulrahman H. Al-Attiyah, evenimentul fiind primul de această anvergură în Europa Centrală şi de Sud-Est. Au fost invitaţi să participe miniştrii economiei, industriilor şi comerţului din statele CCG, reprezentanţi ai altor ministere interesate, conducerea principalelor bănci, a camerelor de comerţ naţionale, şi peste 200 de reprezentanţi din mediul bancar-financiar, investiţional, de afaceri şi ai mediului academic.

Din partea română au fost invitaţi reprezentanţi ai ministerelor economice, Băncii Naţionale a României şi Eximbank, Consiliului Naţional al IMM-urilor, Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, ANEIR, altor agenţii şi uniuni profesionale. Forumul va include şase secţiuni: resurse naturale, energie: petrol şi gaze naturale; IT

"Participanţii vor discuta despre proiecte în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro, majoritatea în domeniul gazelor, petrolului şi infrastructurii", mai spune Sofineti. Potrivit acestuia, spre deosebire de majoritatea partenerilor tradiţionali ai României, ţările din Golf au fost ferite de impactul negativ al crizei economice mondiale.

Continuare: www.gandul.info