S-au vândut 13 caiete de sarcini la Oltchim. Gheorghe Piperea: Să privatizezi Oltchim acum, este o fantezie

Remus Vulpescu preşedintele Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, OSPI, la fel ca Petru Dandea, vicepreşedinte Cartel Alfa, este de acord că fără o funcţionare integrată cu Arpechim şi Oil Terminal, viitorul Combinatului Oltchim este practic pecetluit. Însă timpul este mult prea scurt pentru desfăşurarea unor negocieri pentru formarea unei companii integrate.

„Pierderile au ajuns la 7 mil de euro pe lună, în timp ce fondul de salarii este de 3 mil. euro”, argumentează Remus Vulpescu necesitatea unei decizii rapide. "Pot fi achitate salariile, iar cu 4 milioane de euro rămaşi este posibilă crearea de noi locuri de muncă şi reconversia personalului".

În opinia lui Petru Dandea, singura companie interesată de achiziţia Oltchim în condiţiile actuale este compania PCC, în prezent acţionar minoritar, care mai deţine un combinat similar în Polonia. Interesul constă în achiziţia cotei de piaţă a Oltchim din Europa, după ce acesta nu va mai funcţiona.

Precedentul este dat de Tepro Iaşi, care a fost cumpărat de o firmă cehească, cu acelaşi profil, doar pentru a fi închis. Unitatea ieşeană a fost falimentată deliberat, pentru a nu mai face concurenţă pe pieţele externe.

Însă situaţia rafinăriei Arpechim, aflată în prezent în proprietatea OMV-Petrom nu este clarificată. Conform declaraţiilor lui Remus Vulpescu, Petrom este de acord cu vânzarea unei părţi din active, însă doreşte să păstreze o altă parte. Negocierile nu au condus la lămurirea acestei situaţii, OMV Petrom fiind practic arbitru în evoluţia ulterioară a Oltchim.

Capacitatea de rafinarea a Arpechim este de 3,5 milioane de petrol, din care doar 400 de tone merg în petrochimie, restul reprezintă 1,3 mil. de tone motorină şi 1 mil. benzine, care ar ajunge pe piaţa internă. Aceasta ar reprezenta o concurenţă importantă pentru OMV-Petrom pe piaţa interna.

Gheorghe Piperea: Faptul că s-au cumpărat 10 dosare de prezentare ( n.r. ulterior Remus Vulpescu a anunţat 13) nu înseamnă, însă, că se va face privatizarea. Interes pentru privatizarea Oltchim a existat dintotdeauna.

"Statul ar trebui să păstreze un pachet de acţiuni strategic, un drept de veto asupra deciziilor care ar putea afecta stakeholder-ii, dar nu să rămînă acţionar majoritar. Această "calitate" poate fi exersată eficient, dar numai în cazul în care statul român şi-ar construi un fond de investiţii suveran care să acumuleze toate participaţiile în companii (atît cele majoritare, cît şi cele minoritare) şi care să gestioneze aceste participaţii prin manageri profesionişti. Or, asta înseamnă timp şi decizie politică îndrăzneaţă şi responsabilă. Nu mai e timp pentru Oltchim, vorba cîntecului."

Cititi interviul acordat de avocatul Gheroghe Piperea pentru ziarul Bursa