Rusii de la Sberbank interesati de sucursalele băncilor occidentale din Europa de Est

OAO Sberbank, cel mai mare grup bancar din Rusia, a decis să profite de retragerea băncilor occidentale din Turcia şi Europa de Est pentru a se extinde, a declarat luni vicepreşedintele Anton Karamzin, transmite Bloomberg.

Săptămâna trecută, grupul franco-belgian Dexia a anunţat că a demarat discuţiile pentru vânzarea diviziei sale din Turcia, Denizbank AS, cu Sberbank. În luna februarie a acestui an Sberbank a preluat majoritatea operaţiunilor din Europa de Est, cu excepţia celor din România, ale grupului austriac Oesterreichische Volksbanken, pentru 505 milioane de euro.

O parte din băncile europene şi internaţionale sunt obligate de normele de capital şi de lichiditate, precum şi de cerinţele organismelor de reglementare să-şi revizuiască acoperirea geografică', a declarat Karamzin. 'Europa de Est este o piaţă atractivă care ne va oferi oportunităţi de creştere şi profitabilitate astfel încât în cazul VBI a fost o tranzacţie logică pentru noi. Activele sunt ieftine în prezent, dar nu au degenerat atât de mult încât să fie mai uşor să construieşti o bancă de la zero decât să o cumperi. Interesul nostru în Denizbank, care se numără printre primele 10 bănci din Turcia, se bazează pe premisa că trebuie să ai o anumită mărime dacă vrei să ai succes pe o piaţă foarte competitivă', a adăugat Karamzin.

Sursa: RTV.net