Romprim SA, a decis să vândă o porţiune din terenul pe care funcţionează catre un lant hypermaket

Romprim SA, producătorul autohton de autospeciale şi autoutilitare, a decis sa vanda o portiune din terenul de pe soseaua Oltenitei si a iniţiat demersurile la Primăria Bucureşti pentru obţinerea unui PUZ (plan urbanistic zonal) pentru o suprafata de 20.000 de mp.

„Sunt mai mule motive care ne-au determinat să vindem. Unul dintre ele a fost şi cel de a eficientiza costurile de funcţionare a fabricii. Oferta pe care am primit-o a fost mulţumitoare, iar construcţia hipermarketului va creşte şi nivelul zonei”, a declarat pentru MONEY.ro, directorul general al Romprim, Sergiu Moisescu.

Terenul care va fi vândut are o suprafaţă de 20.000 mp şi se află pe Şoseaua Olteniţei, numărul 388, acolo unde Romprim îşi desfăşoară activitatea. Deşi nu a dorit să specifice care este valoarea tranzacţie sau cine este retailerul care a dorit achiziţia terenului, se pare că negocierile s-au purtat aproape o jumătate de an.

Potrivit informaţiilor din piaţă, terenurile cu suprafeţe de peste două hectare au un preţ mediu de vânzare solicitat este de 500 euro/mp, dar se tranzacţionează şi în jurul valorii de 300 euro/mp. Astfel, valoarea tranzacţiei ar putea fi cuprinsă între şase şi zece milioane de euro.

Potenţialul cumpărător ar putea fi unul dintre retailerii care activează pe segmentul hipermarketurilor: Carrefour, Real, Cora, Kaufland şi Auchan.

Cititi articolul integral in Money.ro