România, pe locul doi în UE la producţia de porumb şi pe cinci la cea de grâu
Producţia internă de cereale a crescut anul trecut cu 24,3%, la 20,78 milioane tone, de la 16,71 milioane tone în 2010, România ocupând locul 5 în Uniunea Europeană la producţia de grâu şi locul 2, după Franţa, la porumb, potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe - grâu, porumb, orz, orzoaică şi ovăz - a crescut de la 5,04 milioae hactare în 2010 la 5,24 milioane hectare.
Producţia de grâu a însumat 7,1 milioant tone, de la 5,81 milioane tone în 2010, obţinută de pe o suprafaţă de 1,92 milioane ha, mai mică decât cea din anul trecedent, de 2,16 milioane ha.
România s-a situat astfel pe locul cinci în UE, atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al productiei obţinute la grâu, şi pe locul nouă din punct de vedere al randamentului.
În ceea ce priveşte porumbul boabe datele INS arată o producţie de 11,6 milioane tone, de la puţin peste 9 milioane tone în 2010, obţinută de pe 2,6 milioane ha, de la 2,09 milioane ha cu un an în urmă.
România s-a situat pe primul loc în UE după suprafaţa cultivată cu porumb, iar la producţie ocupă locul al doiela, după Franţa, datorită unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte ţări din Uniune, notează INS.
Cititi articolul integral in Zf.ro