Ringier rămâne în România, dar nu exclude să se retragă din Kanal D

Michael Ringier, proprietarul trustului de presă cu acelaşi nume, a anunţat vineri, în cadrul unei întâlniri cu presa, că firma sa nu are în vedere retragerea din România. Asta pentru că, pe termen lung, această piaţă va fi una profitabilă, crede omul de afaceri.

El a arătat că mizează în continuare pe print, dar că vrea să construiască în jurul tabloidului şi revistelor pe care le deţine în ţara noastră o serie de afaceri complementare.

Printre acestea, a fost dată ca exemplu o agenţie de bilete pentru concerte, lucru deja pus în practică în ţara de origine a grupului, Elveţia.

Ringier a dezvăluit că rezultatele financiare ale trustului de presă pe care îl deţine în România, deşi încă pe minus, au fost mai bune în 2010 decât în anul precedent. Asta şi în contextul în care, în luna martie a anului trecut, compania a vândut „Evenimentul zilei” şi „Capital”.

Miliardarul elveţian crede, totuşi, că situaţia presei din România va rămâne în continuare grea. „De la 100 de milioane de dolari în 2008, piaţa publicităţii pentru print s-a redus la circa 30 de milioane de dolari în 2009-2010. În plus, presa românească este atipică - există prea multe ziare, deşi oamenii sunt asemănători celor din Italia ori Spania, care consumă multă televiziune şi multe reviste şi mai puţin ziare quality”, a declarat el. În opinia sa, pe piaţa autohtonă este loc de două ziare de referinţă.

Continuare: www.capital.ro