Radu Georgescu a vandut Avangarde - tranzactia anului in IT
Radu Georgescu, antreprenorul român care deţine GECAD Group, a vândut pachetul majoritar de acțiuni deținut în compania Avangate către Francisco Partners, marcând al treilea exit internațional pentru grupul român în ultimii 10 ani. Suma este confidenţială.
"Astăzi este o zi semnificativă în viaţa mea profesională şi în istoria Grupului GECAD: Exit 100% din una din cele mai importante investiţii – Avangate", a scris Radu Georgescu pe blogul personal.
Avangate, furnizor global de soluții ecommerce, parte din Gecad Group a fost preluat de către compania americană de investiții financiare Francisco Partners, pentru o sumă ce nu este publică. Francisco Partners, lider pe piața de investiții financiare din Statele Unite, cu un buget de peste 7 miliarde dolari, va aduce Avangate o infuzie de capital financiar care să alimenteze pe viitor expansiunea companiei, dezvoltarea de noi produse și creșterea întregului business.
Fondată în 2006, Avangate furnizează soluţii şi servicii pentru distribuţia electronică de software şi managementul partenerilor de distribuţie, sprijinind producătorii de software din întreaga lume să comercializeze cu succes propriile produse pe Internet şi, în acelaşi timp, să gestioneze eficient reţeaua de parteneri. Creată special pentru producătorii de software, oferta companiei include o platformă eCommerce cu funcţionalităţi multiple, servicii de web marketing, o reţea de afiliaţi şi sistemul de management al partenerilor ARMS.
Ce valoare are tranzacţia?
Fondul 3TS Capital Partners a investit, în 2011, 4 milioane de euro în Avangate pentru un pachet minoritar de acţiuni. Avangate este în top 5 producători de soluţii ESD (Electronic Software Distribution) din lume, are peste 1.500 de clienţi – firme de software ce tranzacţionează zeci de milioane de dolari anual – şi o echipă de peste 60 de specialişti în cele 4 birouri din Amsterdam (Olanda), Mountain View (USA), Taipei (Taiwan) şi Bucureşti.
Pe site-ul Francisco Partners se specifică "urmărim investiţii cu valori situate între 50 de milioane de dolari şi peste 2 miliarde de dolari". În 2010, compania Avangate estima venituri de peste 70 milioane dolari, iar obiectivul era să atingă un miliard de dolari în 2015.
"Sper să am ocazia și pe viitor să ajut mai multe companii inovatoare să își extindă vizibilitatea și operațiunile în întreaga lume, via Silicon Valley", spune Radu Georgescu.
“Avangate este confirmarea unui track record personal şi românesc. Se poate să ai succes şi să nu fie ceva întâmplător. Se poate să creezi companii, să le dezvolţi şi să finalizezi proiectele. Această tranzacţie arată că se pot începe, construi şi finaliza proiecte care vin din România”, a spus Georgescu.
Cu vânzarea Avangate, fondatorul Gecad este la al treilea exit internaţional dintr-o companie pornită de la zero în România, după vânzarea antivirusului RAV către Microsoft şi a integratorului de soluţii de plăţi electronice gecad ePayment către Naspers.
3.000 de clienţi în peste 100 de ţări
Avangate are o bază de clienţi de peste 3.000 de producători de software şi servicii cloud din mai mult de 100 de ţări. “Avangate se impune în faţa jucătorilor “tradiţionali” şi dictează o schimbare radicală în pieţele de software, cloud şi SaaS aflate într-o continuă expansiune”, a declarat Carl Theobald, CEO-ul Avangate. “Odată cu achiziţia şi infuzia de capital asigurată de Francisco Partners, vom accelera expansiunea globală a companiei şi vom aduce oportunităţi noi de avansare pentru angajaţii din România şi nu numai.“
În prezent, Avangate deserveşte companii listate în Forbes 500, corporaţii mari cât şi IMM-uri.
“Lăsând modestia la o parte, partenerii nostri au fost impresionaţi de nivelul de profesionalism, entuziasmul şi unitatea de care dă dovadă echipa internaţională a Avangate“, menţionează Carmen Sebe, COO Avangate. “Ne bucură acestă oportunitate şi aşteptăm cu interes să lucrăm împreună cu Francisco Partners pentru a trece la următorul nivel de dezvoltare a companiei, noi produse şi creşterea întregului business. În perioada următoare, vom extinde echipa din Romănia şi în curând vom anunţa şi noi poziţii importante la nivel internaţional. În continuare, filiala Avangate din Bucureşti va juca un rol cheie în creşterea companiei şi asigurarea excelenţei operaţionale a Avangate. ”
Urmariti integral un interviu acorda de Radu Georgescu emisiunii Ora de business realizata de Moise Guran BiziDay.roSurse: Capital.ro, Zf.ro, BiziDay.ro
13-10-2013