"Puiu" Popoviciu, pe urmele celui mai bogat român

Gabriel „Puiu“ Popoviciu, cu activităţi în principal pe zona imobiliară, analizează posibilitatea unor investiţii pe teritoriul african. Aflate într-o dezvoltare puternică, ţările africane au atras privirile multor investitori în căutare de pieţe care să ofere creşteri, într-o perioadă cu turbulenţe economice.

Nu pot să vă spun dacă va investi în Africa, dar mi-a spus că preţurile la imobiliare sunt foarte bune acolo. Dacă face pasul acesta nu pot decât să îi urez succes“, a declarat pentru Capital Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Contactat de Capital, Gabriel Popoviciu a menţionat că îşi va anunţa mişcarea după ce va lua efectiv decizia de a face acest pas. Popoviciu nu este singurul român care a luat la ochi Continentul Negru în ultimii ani de criză. Medicul sibian Ilie Vonica, proprietarul imperiului farma Polisano, s-a întâlnit în luna august a acestui an cu ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter A. Swanepoel, pentru a discuta despre oportunitatea extinderii în această ţară, în principal, pe segmentul distribuţiei de insulină.

Popoviciu nu a vrut să dezvăluie piaţa pe care o are în vizor, însă Mihai Ionescu spune că nu este Africa de Sud. Oricum, aceasta nu este singura ţară cu potenţial de creştere. Prognozele Fondului Monetar Internaţional plasează Libia în fruntea economiilor cu cea mai rapidă creştere în 2012. Specialiştii FMI preconizează că Libia va cunoaşte o creştere extraordinară de 122% în acest an.

Chiar şi cu această creştere, PIB-ul acestei ţări va fi tot mai mic decât în 2010, după ce în 2011 economia Libiei s-a contractat cu 60%, după ce ţara a intrat în război civil şi firmele străine petroliere şi-au evacuat personalul. Pentru a reveni la forma iniţială, creşterea trebuia să fie de 150%.

Aflati mai multe detalii in Capital

30-11-2012