Pro Soft a cumpărat o clădire de birouri din Braşov cu 2 milioane de euro
Omul de afaceri Constantin Procop, proprietarul companiei de distribuţie Pro Soft, a achiziţionat clădirea de birouri Cobco pentru 1,99 milioane de euro.
Tranzacţia s-a realizat in urma unei licitaţii organizate de lichidatorul Braudit SPRL, administratorul judiciar al societăţii Cobco Construct, proprietarul clădirii. Preţul clădirii, situate in plin Centru Civic, este unul foarte bun, avand in vedere că preţul de pornire al licitaţiei a fost de 2,35 milioane de euro plus TVA. Clădirea are structura S + P + 5 E, odată cu acesta fiind vandut şi terenul aferent de aproape 1.500 de metri pătraţi.
"Noi activăm pe piaţa distribuţiei de alimente, care este o piaţă tranzitorie. Ar mai putea dura 7-10 ani acest business. Aşa că ne-am gandit să ne extindem obiectul de activitate", a explicat omul de afaceri. Potrivit acestuia, clădirea de birouri nu işi va schimba destinaţia pentru cel puţin următorii cinci ani.
"Am făcut un credit bancar pentru achiziţia clădirii, aşa că nu mai avem bani şi pentru alte investiţii şi modernizări", a spus Procop, care a precizat că totuşi o reevaluare a chiriaşilor va fi făcută. "Sunt unii chiriaşi care au statut preferenţial, iar noi nu avem aceleaşi preferinţe", a explicat proprietarul Pro Soft.
Compania Cobco Construct SA face parte din grupul de firme Cobco Construct, care mai cuprinde companiile Cobco SA şi Conco Laborator SA, toate firmele din grup fiind in insolvenţă. Grupul Cobco Construct s-a "născut" in 1991 prin divizarea fostului Trust de Construcţii Industriale Braşov, proprietarul grupului fiind omul de afaceri braşovean Mircea Şarlea.
Sursa: BZB.ro
10-11-2014