Previziuni 2015 in piata imobiliara
Executări silite in creștere, dezvoltări rezidențiale precaute, ieșirea in piață a mai multor proprietăți de lux. Preţurile locuinţelor in grila notarilor, mai mari cu 3-5% in 2015.
Creșteri de executări silite, dezvoltări rezidențiale precaute in paralel cu construirea de parcuri de retail noi, ieșirea in piață a mai multor proprietăți de lux și creșterea interesului pentru acest segment sunt numai cateva dintre caracteristicile sectorului imobiliar in anul 2015, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Răzvan Muntean, expert imobiliar.
"Mă aștept ca in 2015 să avem o creștere a executărilor silite prin dezghețarea portofoliilor bancare executate. In ultimii ani, băncile s-au dovedit tot mai puțin permisive, urmare a creșterii portofoliului de credite neperformante. După o perioadă in care terenurile aproape că nu mai aveau preț, iată că a doua parte a anului 2014 a creat un interes tot mai mare in acest segment, interes pe care il văd continuat și in 2015. Aceasta ar putea fi baza apariției atat de dezvoltări rezidențiale, cat și in zona de retail", a precizat managerul general al Imopedia.ro, Răzvan Muntean.
Preţurile locuinţelor in grila notarilor, mai mari şi cu peste 10% in 2015
Grila notarilor după care se calculează taxele şi impozitele minime pentru tranzacţiile cu apartamente in Bucureşti in acest an a fost stabilită cu valori şi cu peste 10% mai mari decat in 2014, insă majoritatea creşterilor sunt de 3-5%.
Creşteri peste medie s-au operat la unele apartamente amplasate in zona delimitată de Intersecţia Calea Victoriei - Bulevardul Lascăr Catargiu - Bulevardul Iancu de Hunedoara sau in Bulevardul Dacia, intre Calea Griviţei - Piaţa Romană - Piaţa Spaniei, unde grila notarilor a stabilit valori cu 12% mai mari decat anul trecut, potrivit unei analize realizate de MEDIAFAX pe baza ghidurilor privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru 2014 şi 2015.
Analiza a luat in calcul apartamentele două camere, confort 1, situate le etaje intermediare (1-4), in blocuri construite intre 1978 şi 1989.
Cele mai multe creşteri operate pentru acest an au fost in jurul a 3-5% la nivelul intregului Bucuresti.
Liviu Tudor: Asistam la un fenomen de exagerare pe piata de dezvoltare de birouri
Dezvoltarile de birouri speculative sau bazate pe relocari anuntate in Bucuresti vor conduce inevitabil la un grad de ocupare nesustenabil, a declarat Liviu Tudor, presedinte Genesis Development, companie care are in portofoliu parcurile de birouri West Gate si Novo Park, transmite Mediafax.
"Daca ar trebui sa fiu foarte succint in ceea ce priveste piata de birouri in acest an, as spune ca a fost un an german. Mai multe companii germane precum Deutsche Bank, Allianz sau Deutsche Bahn au intrat pe piata din Romania, inchiriind suprafete mari de birouri, iar altele, deja prezente, si-au extins operatiunile si ma astept sa urmeze noi extinderi. In ceea ce priveste noile constructii, cred ca asistam la un fenomen de exagerare. Au fost anuntate mai multe dezvoltari speculative sau bazate pe relocari, care vor conduce inevitabil la un grad de ocupare nesustenabil", a spus Tudor.
Omul de afaceri, unul dintre cei mai mari proprietari de spatii de birouri din Bucuresti, a reiterat intentia de a incepe dezvoltarea unui nou proiect doar in conditiile in care ar avea chiriasi pentru minim 80% din spatii.
"Speram ca in 2015 sa castigam noi licitatii si sa avem astfel toate premisele necesare pentru a incepe dezvoltarea unui nou proiect de birouri. Decizia de a dezvolta o noua cladire o vom lua doar in contextul unui grad de preinchiriere de cel putin 80%", a spus Tudor.
10 Ian 2015