Povestea bursei autohtone si de ce IPOurile nu au succes

Publicăm viziunea unui broker asupra intregii istorii a pieţei noastre de capital, expusă intr-o surprinzătoare formă jurnalistică. Articolul a fost preluat din ziarul Bursa iar din ratiuni de confidentialitate, brokerul autor foloseste pseudonimul Neofit.

La Inceput a fost Cuvantul şi... Dumnezeu era Cuvant.

Aşa incepe Evanghelia lui Ioan... aşa a inceput Lumea?! Şi Bursa e o Lume! La inceputul Bursei a fost Cuvantul... de Onoare - Increderea... şi Bursa era Incredere. Poate la ei, acolo. La noi un Demiurg had, dornic să legitimeze un sistem politic printr-un mecanism al economiei de piaţă a zis: "Să fie Bursă!" şi a făcut Bursa după chipul şi asemănarea sa: originală ca şi democraţia proaspăt instalată, criptocomunistă ca nou-cocoţaţii la putere, arogantă ca pseudoelitele economice apărute din traficul cu blugi şi rulmenţi.

La noi, Bursa nu a apărut pentru că nişte gentlemani s-au adunat sub un copac şi s-au gandit ei să-şi dezvolte afacerile ori să inceapă altele noi in domenii de mare risc, dar şi cu perspective de creştere uimitoare, folosind, alături de banii lor, şi banii altora, acceptand din start să impartă corect profiturile cu ceilalţi, ci pentru a se pune ştampila "Capitalist" pe economia Romaniei şi a albi transferul de active către Foştii, pe principiul: la vremuri noi, tot noi, şi, dacă nu noi... atunci copiii noştri... fir-aţi ai dracu' cu melcii şi democraţia voastră!

Apărută la comandă, intr-un sistem economic nici cal, nici măgar, nici călare, nici pe jos, care incerca să-şi găsească direcţia, Bursa a fost tratată ca un corp străin intr-un organism viu: respingere şi, in cel mai bun caz, indiferenţă. E drept că premisele păreau promiţătoare. Gandită iniţial ca o platformă de tranzacţionare a Programului de Privatizare in Masă şi moşită de experţii USAID, la noi, piaţa a pornit deja cu o infrastructură şi cu un nivel de dezvoltare cu mult peste ce era nevoie şi era potrivit pentru realităţile romaneşti. Rezultatul a fost similar cu a pune la manşa unui F16 un viteaz războinic boşiman.

Cat e pe pilot automat, mai zboară, pe urmă trece la arat pămantul mai ceva ca MIG-urile primăvara la noi.

In zadar Make şi alţi profeţi strigau in pustie: Urmaţi Calea ce o aveţi de urmat! Lăsaţi liber tranzacţionabile miile de societăţi din privatizare, voi păstraţi-le pe cele mari, pe cele Alese, pe cele care aleg Calea, şi vedeţi-vă de finanţarea economiei... aste e Bursa, Asta e Calea... Şi Adevărul... şi Viaţa Economiei. Cine să aibă urechi să audă... minte să priceapă, căci mulţi auzeau, şi mai mulţi vedeau şi unii chiar citeau, dar de inţeles, inţelegeau doar... calendarul anual... cel cu fete frumoase...

Pseudokinegeticos

Căci intinse şi mănoase erau păşunile celor aproape şase mii de societăţi listate de pleznea fierea in bursele mature că nu aveau nici pe departe ataţia vajnici emitenţi.

Şi păşteau pe ele cam la 16 milioane de bizoni mioritici, purtandu-şi cu mandrie coarnele de acţionari părtaşi la avuţia naţională.

Peste acest mirific paradis, domnea, mai ceva ca leul in parcul Serenghetti, Reglementatorul. Cu drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişca, o incruntare a sprancenei sale crea vanzoleală printre zebrele puşcăriabile şi constipaţie totală printre facocerii ramători prin gunoaiele pieţei. Mai puţin impresionate erau ţestoasele cu carapace la nivel inalt, porcii cu şoriciul suficient de gros să trateze amenzile cu o amnezie permanentă şi girafele expate care priveau dispreţuitor din gat de fildeş la mişculaţiile locale scrutand cu interes următoarea mutare globală pentru carieră proprie.

Ca hienele s-au repezit brokerii asupra bizonilor mioritici, fugărindu-i din pădure de la Focşani pană in dealul Feleacului, din Cotul Pisicii pană in Dumbrava Sibiului, ocolind prin blocurile din Ferentari.

Şi strigăt victorios scoteau ei cand smulgeau cuponul mai ceva ca apaşii cand luau scalpul duşmanilor. Rămanea in urmă un hoit inutil şi sangerand ca al elefantului căruia i se smulg fildeşii. Unul din zece dacă ar fi fost lăsat in viaţă, atras spre piaţă, aveam acum sute de mii de investitori şi nu nici măcar zece mii.

Crocodilii de la registrele independente se aţineau pe la vaduri cu extrasele de cont şi codurile confidenţiale zăpăcind bizonii bătuţi de soare in cap şi speriaţi de lucrurile sofisticate, luandu-şi parte consistentă din pradă atunci cand nu serveau integral lista acţionarilor celor interesaţi.

Şacalii evaluatori amuşinau pe la colţuri, făcand minuni mai ceva ca Isus, transformand două paini şi cinci mii de peşti, mai albinoşi e drept, in milioane de euro şi mai rămanand ca la paisprezece coşuri de firimituri pentru capital de lucru, teleportand valoarea terenurilor din City-ul londonez la Pocreaca din Deal, stabilind o valoare de Rembrandt la tablourile unor iluştri monştri sacri locali, faza pe trei comune, secţiunea "Răpirea din serai", ce se aportau la capitalul social, fiind indispensabile funcţionării companiei, dacă era vorba de interesul acţionarului majoritar. Dimpotrivă, aceiaşi evaluatori stabileau, fără putinţă de tăgadă, că ce-i in mană este clar minciună, că o societate fără datorii, profitabilă şi curată ca lacrima, nu face nici jumate din cashul pe care il are pentru că, indubitabil, aşa ceva nu există, că valoarea metrului pătrat de spaţiu comercial intr-un oraş mare e cam aceeaşi ca a unui metru pătrat din halda de cianură ori că o rafinărie ce se vanduse cu miliarde de dolari avea, după ceva timp, o valoare de Agromec, dacă era vorba de eliminat minoritarii.

Nu puteau lipsi necrofagii lichidatori ce aşteptau la morgă pantru a direcţiona oasele remanente spre burţile care trebuie şi in nici un caz spre a mai da acţionarilor măcar pielea defunctei societăţi.

In cazul lor, e o chichiţă, zice că cine nu-i gata, acasă, să ceară şi praful de pe toba ce i s-ar fi aruncat in ochi, să fie sănătos, cu lopata firmiturile respective răman in mana asociaţiei lor. Mirifica şi curat constituţionala garantare a dreptului de proprietate.

Continuarea articolului: Bursa.ro

30-09-2014