Patriciu îşi vinde din bancă
Cea mai mare bancă din Georgia ca întindere a reţelei, Liberty Bank, a finalizat o operaţiune de majorare de capital echivalând cu aproape 5 mil. euro. În urma operaţiunii, Dinu Patriciu şi asociatul său, fostul premier georgian Lado Gurgenidze, mai controlează 69,6% din acţiunile băncii, prin vehiculul de investiţii Liberty Capital.

Banca este listată la Bursa Georgiană din Tblisi şi, în afară de atragerea de capital proaspăt, operaţiunea a mai avut ca scop şi creşterea proporţiei de acţiuni liber transferabile (free float, titluri care nu sunt blocate la acţionari interesaţi de controlul asupra băncii), astfel încât acţiunile băncii să devină mai atractive la bursă.
Înainte de majorarea de capital, Liberty Capital deţinea 77,3% din capitalul băncii.
Liberty Bank are cea mai mare reţea din Georgia, cu 231 de sucursale şi este a cincea după mărimea activelor, de peste 203 milioane USD şi cu o cotă de piaţă de 5,6%, potrivit raportului neauditat al băncii, întocmit conform standardelor internaţionale de contabilitate (IFRS).
În septembrie 2009, Dinu Patriciu s-a asociat cu Lado Gurgenidze, fost premier şi cunoscut bancher al Georgiei în Fondul de investitii Liberty Capital, prin care a cumpărat ceea se numea atunci Banca Poporului.
Fondul Liberty Capital a plătit îniţial 15 mil. USD, potrivit datelor vremii. Fondul este o subsidiară a Liberty Investments B.V. înregistrat în Olanda şi este vehicului de investiţii al celor doi oameni de afaceri.
Articolul integral: www.money.ro