Papalekas răspunde acuzaţiei de complicitate la delapidare in dosarul SIF Muntenia şi SIF Banat Crişana
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a declarat luni intr-o scrisoare transmisă presei că este increzător că procurorul va ajunge rapid la concluzia că nu este vinovat de nicio acuzaţie care i-a fost adusă in cadrul investigaţiei privind delapidarea SIF Muntenia şi SIF Banat Crişana.
"Intr-adevăr, la inceputul acestei săptămani am avut o intrevedere cu procurorul care se ocupă de caz, la cererea acestuia, şi in scopul de a-mi manifesta sprijinul faţă de solicitările sale. Avand in vedere că acum are cunoştinţă deplină asupra faptelor, sunt increzător că va ajunge rapid la concluzia că nu mă fac vinovat de niciuna din prezumtivele acuzaţii care mi s-au adus şi că va lua toate măsurile ce se impun, astfel incat să fiu exclus din orice viitoare investigaţie", se arată intr-o scrisoare transmisă presei luni de Papalekas.
Surse judiciare au declarat săptămana trecută pentru MEDIAFAX că omul de afaceri grec a fost pus oficial sub acuzare de DIICOT pentru complicitate la delapidare in dosarul SIF, in care au fost arestaţi şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bilteanu, şi Najib El Lakis, membru in CA al societăţii.
"Urmare a unor relatări eronate care au apărut in presa din Romania in ultima săptămană şi in care am fost acuzat in mod repetat că am contribuit la delapidarea fondurilor din două organisme de plasament colectiv din Romania, şi anume SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia SA Bucureşti, adresez prezenta scrisoare pentru a clarifica lucrurile şi pentru a corecta greşelile survenite in raportarea faptelor, multe dintre aceste articole fiind indreptate impotriva mea personal. Doresc să mă asigur că publicul larg are o reprezentare corectă a faptelor care se aplică acestei situaţii şi că nu este indus in eroare. Totodată, sper cu tărie că după parcurgerea acestei scrisori presa va da dovadă de mai multă precauţie in ceea ce priveşte modalitatea de raportare a faptelor care sunt incidente in situaţia de faţă", incepe Papalekas scrisoarea.
El precizează că prin scrisoare incearcă totodată să pună capăt neliniştilor "cu care se confruntă" toţi investitorii, angajaţii, directorii şi asociaţii companiei, precum şi numeroşii furnizori şi parteneri de afaceri.
"Sunt extrem de mandru de faptul că toate societăţile cu care am fost asociat, inclusiv Globalworth, şi-au condus mereu afacerile cu cea mai inaltă integritate şi in conformitate cu cele mai bune standarde şi practici in afaceri, recunoscute la nivel internaţional", adaugă Papalekas.
Potrivit surselor citate de MEDIAFAX, Papalekas a fost marţea trecută la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), unde anchetatorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţia in dosarul SIF, respectiv cea de complicitate la delapidare.
Omul de afaceri a dat o declaraţie in dosar, iar miercuri a revenit in faţa anchetatorilor, pentru a depune mai multe inscrisuri in apărarea sa, au mai spus aceleaşi surse.
Potrivit DIICOT, doi membri ai CA al SAI Muntenia Invest, societate de administrare a SIF Muntenia, au propus investiţii intr-o firmă controlată de Ioannis Papalekas, urmărind finanţarea achiziţiei de către omul de afaceri şi complicii săi a proiectului imobiliar Bucharest Tower Center.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism arată, intr-un document din dosarul in care este cercetată activitatea SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, că doi membri din Consiliul de Administraţie al Societăţii de Administrare a Investiţiilor (SAI) Muntenia Invest, care administrează SIF Muntenia, au făcut presiuni asupra celorlalţi membri pentru aprobarea unor investiţii intr-o firmă controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, cercetat şi el in acest caz.
"In ce priveşte faptele, este adevărat că dl. Dragoş Bilteanu a fost unul dintre partenerii mei de afaceri, exclusiv in sectorul imobiliar. Tranzacţiile principale in care ambii am fost implicaţi se leagă de achiziţia şi dezvoltarea Proiectului Upground Estates, situat in zona Dimitrie Pompeiu, şi proiectul Tower Center International (TCI), la acesta din urmă presa făcand numeroase referiri. Legăturile mele profesionale cu dl. Bilteanu s-au redus semnificativ pe parcursul anilor şi, din anul 2008, singurul nostru proiect de afaceri comun a fost cel care a implicat Proiectul TCI, in care eu am dobandit de la dansul o participaţie de 50% in anul 2012. Circumstanţele realizării acelui proiect au fost raportate in mod public atat de către mine, cat şi de către Globalworth in nenumărate ocazii in trecut. Dl. Bilteanu şi cu mine (fiecare in calitate de proprietari ai unei cote de 50% din Proiectul TCI) am incheiat in luna iulie a anului 2013 un contract prin care am convenit vanzarea proiectului către Globalworth. Acest aspect a fost in mod complet şi public dezvăluit ca parte a ofertei publice a Globalworth, vanzarea fiind agreată sub condiţia unei evaluări independente, aşa cum a fost cazul in toate tranzacţiile similare in care eu personal sau o entitate asociată mie a fost implicată. Intotdeauna am căutat să ofer maximum de transparenţă in tot ceea ce priveşte aceste aspecte", explică Papalekas in scrisoare.
Potrivit acestuia, achiziţia proiectului TCI de către Globalworth s-a finalizat in luna februarie a anului 2014, fiind ultimul proiect care a fost transferat către Globalworth din portofoliul iniţial şi achiziţia sa a fost finanţată prin fonduri bancare puse la dispoziţie de către banca elveţiană UBS.
"Ţin să precizez că achiziţia acestui proiect nu a fost făcută din fonduri stranse in urma listării. Acele fonduri au fost folosite pentru achiziţia altor proprietăţi. Globalworth a urmat intotdeauna o serie de condiţii şi proceduri speciale la incheierea oricărui tip de contract in care eu personal sau un asociat al meu este parte contractantă şi toate aceste condiţii şi proceduri speciale sunt respectate in toate cazurile: (i) o evaluare independentă, (ii) contractarea la valoarea pieţii (arm's length) şi (iii) luarea deciziei de cumpărare de către directorii non-executivi, deci fără participarea mea. Toate aceste proceduri au fost urmate (şi raportate public) in legătură cu tranzacţia TCI, astfel cum s-a intamplat de altfel in toate tranzacţiile Globalworth in care eu personal am avut un interes", se afirmă in scrisoare.
In ceea ce priveşte persoanele acuzate că au fost implicate in activităţi ilegale impreună cu Bilteanu, Papalekas susţine că nu s-a intalnit niciodată cu niciuna dintre acestea şi nici nu s-a implicat in vreo afacere sau altă relaţie cu aceştia.
"Pot să confirm că nici eu şi nicio altă societate asociată cu mine nu am intreprins vreodată vreun tip de afacere cu SIF Banat sau cu oricare dintre angajaţii acesteia, administratorii sau acţionarii acesteia. De altfel şi SIF Banat a confirmat recent că nu a investit niciodată in Globalworth şi a negat că ar fi tranzacţionat acţiuni ale Globalworth, contrar informaţiilor vehiculate in unele articole de presă. SIF Muntenia a făcut intr-adevăr o investiţie cu ocazia listării Globalworth, cand a achiziţionat un număr de 200.000 de acţiuni la preţul de 5 euro pe acţiune, pentru o valoare totală de 1.000.000 euro. Nu ştiu dacă SIF Muntenia continuă să deţină acţiuni in Globalworth, dar pot să confirm că valoarea acţiunilor in societate a rămas la un nivel superior preţului pe care acestea l-au avut la data listării. Pot să confirm că nici eu personal şi nici societatea al cărei asociat sunt nu am achiziţionat niciun fel de drept in SIF Banat sau SIF Muntenia şi nici nu am incheiat vreo tranzacţie cu vreuna din aceste entităţi intrucat de la venirea mea in Romania in anul 2000 am luat decizia de a nu mă implica in tranzacţionarea de acţiuni şi obligaţiuni pe bursele din Romania", mai spune Papalekas.
Papalekas este unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din Romania, iar anul trecut a infiinţat firma Globalworth pe care a listat-o pe segmentul AIM (Alternative Investment Market) al London Stock Exchange (LSE) - incepand cu data de 25 iulie 2013.
"Trăiesc in Romania incă din anul 2000 şi consider că am contribuit semnificativ la modernizarea Bucureştiului prin proiectele rezidenţiale, comerciale şi de uz mixt derulate. Impreună cu echipa excelentă pe care o am in Bucureşti continuu să fac acest lucru şi să dedic toată energia mea in această direcţie. In ultima perioadă, toate investiţiile mele in Romania au fost direcţionate prin intermediul Globalworth, care numai in ultimele 18 luni a făcut investiţii in proiecte romaneşti ce s-au ridicat la valoarea de aproximativ 700 de milioane de euro. In pofida informaţiilor false şi dăunătoare care au fost publicate recent in presă vom continua eforturile pentru a dezvolta o afacere de succes, in beneficiul tuturor", mai spune Papalekas.
Sursa: Medifax
23 Dec 2014
Cititi si:
Papalekas preia sediul UniCredit pentru 43 milioane Euro
Papalekas cumpără cu 46 de milioane de euro sediul Volksbank
Papalekas cumpara parcul industrial Timişoara Airport Park cu 18 milioane Euro
Papalekas a cumpărat clădirea Orange din Green Court si doreşte clădirea sediului băncii UniCredit
Papalekas a cumpărat 3 ha in nordul Bucureştiului
Papalekas a strans inca 144 milioane euro pentru achizitii si investiţii in Romania
Papalekas pregateste noi achizitii in Romania
Papalekas, a atras 53,6 milioane euro pentru investitii in Romania
Papalekas vrea să investeasca in Romania bani atrasi de pe bursa din Londra
Globalworth: Vom continua să cumpărăm proiecte cu focus pe birouri