Papalekas a strans inca 144 milioane euro pentru achizitii si investiţii in Romania
Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară locală in ultimii ani, a atras 144 milioane euro de pe bursa de la Londra, bani care vor fi utilizaţi pentru investiţii, inclusiv pentru cumpărarea clădirii de birouri UniCredit HQ din Bucureşti.
"Din fondurile stranse, circa 79 milioane euro provin dintr-o emisiune de noi acţiuni. In plus, am finalizat transferul facilităţii de credit, in valoare de 65 milioane euro, accesată de la UBS către fondurile de investiţii York Capital şi Oak Hill. Această facilitate va fi convertită in acţiuni pană la data de 18 decembrie 2014, ceea ce inseamnă că la capitalul Globalworth se va mai adăuga 65 milioane euro", se arată intr-un anunţ al fondului Globalworth, fondat anul trecut de omul de afaceri şi care este listat la bursa de la Londra.
Fondurile, in sumă totală de circa 144 milioane euro, vor fi investite parţial pentru dezvoltarea proiectelor deţinute de companie (circa 23 milioane euro), pentru achiziţia şi dezvoltarea de noi proiecte, care fie au fost contractate, fie sunt in stadii avansate de negociere (circa 56 milioane euro) şi pentru plata facilităţii de credit de 65 milioane euro.
Globalworth a anunţat luna trecută că vrea să atragă de pe bursă pană la 135 milioane euro printr-o emisiune de noi acţiuni. Papalekas anunţa la acea dată că vrea să cumpere de la omul de afaceri Raul Doicescu, proprietarul firmei de construcţii Bog'Art, clădirea de birouri UniCredit HQ din zona Piaţa Presei, in care banca UniCredit Ţiriac are sediul din vara anului 2012. Costul pentru această investiţie era stabilit la 43 milioane euro.
26-04-2014