Oracle Romania va plăti o chirie de peste 45 milioane Euro in 5 ani pentru spatiul din SkyTower Building

Oracle Romania va prelua 9 etaje din SkyTower Building, de la etajul 23 la etajul 31 inclusiv, avand o suprafaţă de 10.419 mp, conform informatiilor ziarului Bursa

Potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, contractul a fost incheiat pe o perioadă de minim cinci ani, iar inchirierea unui etaj ar costa 1-1,5 milioane de euro pe an. Astfel, valoarea contractului dintre Oracle şi Raiffeisen Property International, proprietarul SkyTower Building, s-ar ridica la minim 45 milioane de euro.

Tranzacţia, consiliată de The Advisers/Knight Frank, este cea mai mare tranzacţie imobiliară de acest gen de pe piaţa din Romania din 2015. Nivelul de ocupare al SkyTower Building ajunge acum la mai mult de 85%.

Oracle se alătură unor companii ca Raiffeisen Bank, 1&1 Internet Development, Tinmar Ind, Amadeus, PeliFilip, Bomax Group, Symantec, Proiect Bucureşti, reprezentand domenii diverse de activitate, de la industria bancară, pană la IT&C, arhitectură sau sectorul energetic.

SkyTower Building este cel mai inalt turn de birouri din Romania, o clădire premium cu spaţii clasa A+ şi un punct de reper in peisajul urban din Bucureşti. Clădirea SkyTower este impresionantă nu numai prin dimensiuni, ci şi prin modul in care a fost ridicată. Finalizată intr-un ritm record de construcţie de numai cinci zile pe etaj, clădirea SkyTower a devenit un punct de reper pentru zona de nord a Capitalei.

Turnul dispune de 40.450 mp de spaţiu inchiriabil, din care suprafaţa medie pe etaj este de 1.100 mp. L.D.

Sursa: Bursa.ro

03-Mar-2015