Oferta IPO a companiei AdePlast a fost un esec

Proprietarul producătorului de materiale de construcţii AdePlast. Marcel Bărbuţ, a fost dezamăgit de contactul cu piaţa de capital şi nu îşi explică eşecul ofertei pentru listare la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care, după cum spune, perspectivele companiei sunt dintre cele mai bune

Acţiunile au fost prea scumpe, spun unii analişti şi investitori. AdePlast este prima companie privată care a avut curajul să facă ofertă în ultimii cinci ani. Eşecul constituie şi o lovitură dată Bursei, care spera să convingă mai mulţi patroni de companii să le aducă la cota sa.

Oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO) a producătorului de materiale de construcţii AdePlast „nu a fost finalizată cu succes, nefiind înregistrat volumul minim de subscrieri“ necesar în acest scop, potrivit comunicatului intermediarilor trimis la Bursa de Valori Bucureşti - BVB.

Gradul de subscriere ar fi depăşit 50% din acţiunile oferite, insa insuficient ca oferta să fie declarată un succes oficial, potrivit unor surse apropiate companiei. Tranşa de 15% destinată investitorilor mici a fost suprasubscrisă.

Patronul producătorului de materiale de construcţii AdePlast (ADE), este primul antreprenor care a avut curajul, în ultimi cinci ani, să vină la bursă şi să ceară bani pentru dezvoltarea companiei sale. Meritul său este remarcabil într-un mediu în care antreprenorii se tem că ar pierde controlul companiilor lor prin listare.

Oferta AdePlast s-a desfăşurat în contextul în care societatea activează pe o piaţă în creştere (directivele europene impun termoizolarea blocurilor până în 2020), în condiţiile în care ultima ofertă a unei companii private la BVB avusese loc în urmă cu cinci ani, iar piaţa era disperată după marfă.

Pentru reprezentanţii AdePlast, eşecul ofertei pare inexplicabil, iar Marcel Bărbuţ spune că şi-a pus sute de întrebări. Proprietarul AdePlast s-a arătat nemulţumit faţă de faptul că nu a avut voie să comunice, pe perioada ofertei, în condiţiile în care subscrierile au fost însoţite de o atitudine ostilă fără precedent

Dezamăgit, patronul AdePlast şi-a schimbat opinia despre bursă: „Noi am fost pregătiţi pentru bursă, însă bursa se pare că nu a fost pregătită pentru AdePlast. Din păcate, cred că nu suntem încă în stadiul în care bursa să fie o alternativa viabilă pentru finanţarea companiilor private din România", a declarat Marcel Bărbuţ.

Micii investitori, care puteau subscrie până la 500.000 de lei, au dat peste 10 milioane de lei pentru mai mult de 2,5 milioane de acţiuni AdePlast şi au suprasubscris tranşa care le-a fost rezervată, de 15% din acţiunile oferite.

Investitori mari, mai ales fondurile de investiţii au fost nemulţumite de preţul considerat mare faţă de valoarea companiei, potrivit analiştilor.

Preţul de subscriere a fost de 4,06 lei / acţiune, dar subscrierile din primele patru zile ale ofertei au beneficiat de un discount de 3% faţă de preţul final de adjudecare. Cei care subscriau începând cu a cincea zi primesc un discount de 2%.

Tranşa investitorilor mari a reprezentat 85% din ofertă iar subscrierea minimă era de 500.000 de lei. Investitorii mari puteau subscrie acţiuni la orice preţ cuprins între 3,52 lei şi 4,06 lei. AdePlast este unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii de pe piaţa locală.

01-11-2013