MOL ar putea prelua cota de piata a Lukoil Romania

Ruşii de la Lukoil ar putea ceda către ungurii de la MOL cateva depozite zonale de carburanţi şi, implicit, cota de piaţă deţinută in Romania, conform unor informatii ale ziarului Adevarul

In industria carburanţilor se pregătesc mişcări surprinzătoare care ar putea duce la scăderea spre zero a cotei de piaţă de 22% deţinută de Lukoil Romania in favoarea grupului maghiar MOL, care acum controlează doar 13%, potrivit unor surse din apropierea operaţiunilor.

Concret, potrivit surselor ziarului Adevarul, după ce Lukoil a ales Bulgaria ca ţintă investiţională şi va deschide rafinăria de la Burgas (investiţie de peste un miliard de dolari), in Romania "motoarele" vor fi lăsate pentru o vreme la ralanti, iar piaţa locală va fi cedată, treptat, către MOL.

Intr-o primă fază, care se desfăşoară acum, se negociază contracte de "parteneriat strategic" prin care Lukoil va desfăşura livrări preferenţiale către MOL, iar in ultima fază se vor inchide şi apoi vinde depozitele zonale ale Lukoil către MOL. Astfel de unităţi, vitale pentru operaţiunile Lukoil in Romania, se află la Braşov şi Iaşi (MOL deţine astfel de depozite doar in judeţele Giurgiu şi Bihor).

Precedentul din Ungaria

Scenariul, descris de Adevarul.ro, este oarecum plauzibil, avand in vedere că respectivele depozite zonale ale Lukoil au fost deja dotate după unele standarde specifice MOL, iar in echipa de conducere a Lukoil Romania a fost adus, in toamna anului trecut, Anatolie Zolotko, fost membru al echipei manageriale a Lukoil din Ungaria. In Ungaria s-a intamplat acelaşi lucru, Lukoil desfăşurand mai multe operaţiuni locale in favoarea MOL, potrivit aceloraşi surse. In plus, Lukoil işi pune deja in aplicare strategia prin care se va concentra mai mult pe energiile regenerabile, părand să abandoneze (iată, in favoarea MOL) activităţile "clasice" de rafinare, depozitare şi distribuţie a carburanţilor.

Dacă in Romania va avea loc o astfel de mişcare, aceasta ar putea deveni interesantă şi pentru Consiliul Concurenţei: in urma transferurilor, MOL poate atinge o cotă de 35% in piaţa carburanţilor din ţara noastră.

18-03-2014