Miliardele lui Warren Buffett nu au reusit sa impiedice prabusirea actiunilor Bank of America

Actiunile Bank of America s-au prabusit in luna Septembrie cu 40% ajungand sub pragul psihologic de 5 dolari. Declinul acţiunilor lasă o gaură „virtuala” de 1,5 mld. dolari în investiţiile făcute de miliardar pentru salvarea băncii

Prabusirea actiunilor Bank of America sub 5 dolari/actiune loveste puternic in prestigiul bancii americane intrucat majoritatea companiilor de brokeraj nu tranzactioneaza actiuni cu o valoare mai mica de 5 dolari. "În calitate de manageri de active, avem reguli care ne interzic să cumpărăm acţiuni cu preţul sub 5 dolari. Dacă le deţinem, vom încerca să scăpăm de ele, dar în general le evităm", spune Eric Teal, analist la First Citizens Banc-shares.

Banca detinea la finele lui septembrie active considerate „toxice” in suma de 14,6 mld. dolari în tari ca Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

La inceputul lunii august, Warren Buffet a investit 5 miliarde de dolari in actiuni preferentiale Bank of America care ii dau dreptul de a primi la vanzare un pret de rascumparare mai mare cu 5% si dividende anuale de 300 milioane de dolari. Pe langa aceste avantaje Buffet mai are posibilitatea de a achizitiona 700.000 de actiuni la un pret de 7.14 dolari per actiune in urmatorii zece ani. Aceasta optiune suplimentara devine foarte profitabila in conditiile cresterii cotatiei bursiere peste valoarea de 7.14 dolari, Buffet avand optinunea de a achita doar 7,14 dolari pentru o actiune.

Daca Buffet si-ar exercita aceasta optiune la momentul actual cand costul unei actiunii este de 4,99 dolari achizitia ar genera o pierdere de 1,5 miliarde dolari.

Desigur, este putin probabil ca Buffet sa cumpere aceste actiuni la momentul actual. Achizitia o va putea efectua oricand in urmatorii zece ani, cel mai probabil cand cotatia bursiera a actiunilor Bank of America va depasi cu cateva procente 7,14 dolari, pentru a marca un profit din revanzare.

Buffet mai detine actiuni si optiuni de cumparare la un pret preferential la banca Goldman Sachs şi General Electric.