Mechel a vandut 4 combinate cu 52 Euro. Vosganian spune ca noul proprietar vrea sa reporneasca combinatele din Târgovişte şi Buzău
Grupul Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 lei), companiei Nikarom SRL. Noul proprietar a depus cererea de intrare sub protectia legii falimentul si intentioneaza sa redeschida o combinatele din Buzău și Târgoviște.
Grupul Mechel a vândut compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de grupul rus. Firma Invest Nikarom are un capital social vărsat de 99.979 lei și are ca asociaţi în părţi egale doi cetăței ruși: Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chumakov Victor (58 de ani). Activitatea firmei este comerţul cu ridicata de maşini şi echipamente.
"Această tranzacţie reprezintă un pas în realizarea strategiei actualizate a OAO Mechel, care este îndreptată către dezvoltarea direcţiilor de producţie cheie şi vânzarea business-urilor non-profit. Cu ceva timp în urmă am anunţat intenţiile noastre de a ieşi din sectorul metalurgic european, care în conjunctura actuală şi prognozabilă rămâne în pierdere cronică. Acest fapt influenţează negativ nu doar rezultatul financiar şi fluxul bănesc al Grupului, ci şi majorează cheltuielile, ceea ce noi nu ne putem permite, având în vedere faptul că investim în proiecte de perspectivă, precum zăcământul Elga şi în Laminorul universal de şine de cale ferată. La o pierdere planificată la întreprinderile româneşti în anul 2013 în valoare de 2,4 miliarde de ruble, actuala tranzacţie va avea un efect financiar pozitiv pentru acţionarii noştri. Fluxurile băneşti eliberate vor fi direcţionate atât pentru activitatea operaţională, cât şi pentru reducerea datoriei companiei" a spus directorul general al OAO Mechel, Evgeny Mikhel.
În luna noiembrie 2012, din cauza conjuncturii nefavorabile de preţ de pe pieţele metalurgice europene, pe fondul creşterii preţurilor la fier vechi şi a cererii scăzute pentru produse finite, activitatea de producţie de la întreprinderile metalurgice Mechel din România a fost temporar oprită, dar au fost luate toate măsurile pentru menţinerea funcţionalităţii utilajelor de producţie şi de întreţinere, se precizează în comunicatul companiei OAO Mechel.
Mechel Târgovişte a cerut intrarea în reorganizare
Noul proprietar al Mechel Târgovişte a depus la Tribunalul Dâmbovița o cerere de reorganizare a activității, în fapt, o cere de intrare sub protecția legii Falimentului dorind să intre în procesul de reorganizare în baza unui plan ce va fi depus în termenul legal.
"Dorim să menţionăm că se are în vedere protejarea intereselor societăţii şi relansarea activităţii pe baze solide în temeiul unui plan de reorganizare, care avem convingerea că va conduce la viabilizarea societăţii", se arată în raportul trimis Bursei de valori București.
Despre noul proprietar, Invest Nikarom
În 2004, Invest Nikarom SRL a reprezentat holdingul lituanian Aviabaltika în ţara noastră, companie controlată de către Yuri Borisov, om de afaceri rus, suspectat că ar avea legături cu serviciile de informaţii ruseşti.
Confirm ziarului Bursa, Aviabaltika deţine compania rusească Sparc, care repară elicoptere iar în România, prin Victor Chumakov, Sparc a echipat elicopterele Ministerului de Interne. Presa a speculat informatii privind existenta unor legaturi de afaceri intre Invest Nikarom si Dan Voiculescu. Aflati mai multe detalii despre aceste speculații în Bursa
Vosganian: Noul proprietar al fostelor combinate Mechel va reporni producţia la Târgovişte şi Buzău
Noul proprietar al fostelor combinatelor siderurgice din România ale grupului rus Mechel, firma Invest Nikarom, va reporni în luna martie producţia la unităţile din Târgovişte şi Buzău şi ar putea lua în calcul revânzarea unităţilor din Brăila şi Câmpia Turzii, dacă va găsi cumpărători, conform informatiilor furnizate de Mediafax
"Acţionarul a spus următoarele: la începutul lunii martie vor reporni unităţile de la Târgovişte şi Buzău, care reprezintă 80% din capacităţile de producţie ale Mechel din România. Domnul Chumakov m-a asigurat că are în vedere atragerea de investiţii pentru aceste combinate. Laminorul Brăila şi Câmpia Turzii vor fi supuse unui proces de reorganizare şi, în funcţie de rezultate, se va discuta şi numărul de salariaţi care vor fi reintegraţi. Acţionarul nu a exclus şi posibilitatea unor disponibilizări, dar a pus-o în contextul reuşitei acestei strategii (...) şi nici ipoteza că dacă va exista un investitor care să le preia să le vândă", a afirmat vineri Ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Vosganian s-a întâlnit vineri cu Viktor Chumakov, unul dintre asociaţii firmei Invest Nikarom, care a preluat pentru suma simbolică de 52 de euro toate cele cinci combinate siderurgice din România deţinute anterior de grupul rus Mechel.
Potrivit lui Vosganian, industria siderurgică românească a fost printre cele mai afectate de criza economică, iar între 2008-2012 a pierdut circa o treime din capacităţile de producţie. De asemenea, producţia de oţel în România a scăzut de la 5 la 3 milioane de tone, iar aproximtiv 10.000 locuri de muncă din această industrie au dispărut.
Combinatele deţinute anterior de Mechel dispun de o capacitate de producţie de 1 milion tone de oţel anual şi au circa 4.000 de salariaţi, a precizat ministrul.
Premierul Victor Ponta a promis, miercuri, sprijinul Guvernului pentru orice nou investitor care să salveze uzinele din România aparţinând companiei Mechel.
22-02-2013