Marcel Barbuț nu exclude noi achizitii dupa ce a preluat operatiunile Dufa din Romania si Bulgaria

AdePlast, companie controlată de Marcel Barbut, a preluat pentru o perioadă de cinci ani, brandul si operatiunile Dufa pentru Romania si Bulgaria.

"Am ajuns la o intelegere pentru cinci ani cu grupul german Meffert AG care detine brandul Dufa pentru a prelua operatiunile brandului pe pietele din Romania si Bulgaria”, a declarat in cadrul unei intalniri cu presa omul de afaceri Marcel Barbut, proprietarul AdePlast.

In prima faza produsele marca Dufa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert. In contrapartida, AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru pietele din Germania, Ungaria si Ucraina.

Brandul Dufa va avea o politica separata de vanzare fata de Adeplast, urmand sa lucreze in continuare cu distribuitorii cu care a colaborat si pana acum.

“In urmatorii trei ani ne propunem sa ajungem intre primii trei producatori de vopsele la nivel national. Vizam o crestere a ponderii vanzarilor de tencuieli decorative in business-ul AdePlast si ne asteptam la o urcare in topul celor mai mari producatori de profil din Romania”, a precizat Barbut.

Ca urmare a preluarii operatiunilor brandului Dufa pe piata locala si in Bulgaria, AdePlast a cooptat in echipa intregul personal format din sase angajati al brandului german pe piata locala, distribuitori dar si clienti, brandul urmand sa functioneze ca inainte, pastrand aceleasi caracteristici pe care le-a avut si pana acum.

“DufaTec trece printr-un proces de inchidere a operatiunilor pe pietele din Romania si Bulgaria si tocmai de aceea am ajuns la intelegerea de a prelua activitatea grupului. AdePlast a preluat o licenta – compania a preluat operatiunile, echipei vanzari si reteaua de distribuitori – stocuri si active”, a mai precizat Barbut.

AdePlast a inregistrat o cifra de afaceri de 185 milioane de lei (41,5 mil. euro) in 2012, in crestere cu 30% fata de 2011, raportand un profit de aproximativ 14 milioane de lei.

Adeplast a vândut anul trecut vopselele şi tencuieli decorative de 1,7 milioane de euro în timp ce Dufa a vândut de 1,9 milioane de euro. Cifra de afaceri totală a Adeplast a fost anul trecut de 41 milioane de euro. Piaţa lacurilor şi vopselelor, o industrie în care s-au învârit anul trecut afaceri de 130-160 milioane de euro.

Barbut vrea afaceri de 100 milioane euro in urmatorii trei ani prin dezvoltarea capacitatilor de productie dar nu exclude si achizitii de companii mai mici

“Marea mea dorinta este sa ajungem cu in urmatorii trei ani la un business de peste 100 de milioane de euro, iar acest lucru se poate realiza doar daca piata va continua sa creasca si daca vom face achizitii. Realist vorbind eu vad o evolutie a afacerilor AdePlast in urmatorii trei ani la 75 de milioane de euro.

“Pana la jumatatea lunii aprilie ne propunem sa inauguram fabricile de mortare si adezivi de la Roman, dar si cea de polistiren din Oradea, in lunile mai-iunie vrem sa deschidem fabrica de polistiren din Roman pentru ca in vara acestui an sa pornim fabrica de vopsele din Ploiesti”

30-03-2013