Mărcile Romania liberă şi Domus, la un pas să fie vandute
Vanzarea mărcilor Romania liberă şi Domus intră in linie dreaptă, după ce astăzi Judecătoria sectorului 3 a respins cea de-a doua contestaţie formulată de Medien Holding SRL, impotriva creditorului Popa Daniel-Marius (Dosar 17118/301/2012).
Trei jurnaliști au pus sechestru pe titlurile Romania liberă, Domus și Casa Mea care fac parte din grupul de presă Medien Holding.
"Eu nu am dorit nicio clipă să se ajungă la această situaţie de vanzare a mărcilor, insă avocaţii Medien Holding SRL şi ai Basic Media SA (ultima societate aflată in prezent in procedură de faliment) au refuzat permanent să mă reintegreze in postul deţinut anterior concedierii şi să-mi plătească despăgubirea salarială stabilită de Tribunalul Muncipiului Bucureşti şi confirmată de Curtea de Apel Bucureşti.
După ce in cursul lunii mai am incercat să stabilim amiabil valoarea acestor mărci, avocaţii Medien Holding şi ai Basic Media au incercat ca o măsură disperată să atace chiar procesul verbal al intalnirii amiabile, ca să blocheze procedura de vanzare a mărcilor. Cu acest prilej au vrut să ceară instanţei şi anularea intregii executări. Instanţa a respins ambele atacuri ale avocaţilor Medien Holding şi ai Basic Media. Ca urmare a acestei hotărari, executarea a intrat pe ultima sută de metri", a declarat Daniel Popa.
Sursa: Reporter virtual