Ion Ţiriac şi-a vandut actiunile de la Metro Cash&Carry
Compania Zareba Holdings Limited, inregistrată in Cipru şi deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac, a vandut grupului german Metro participaţia de 15% deţinută la Metro Cash & Carry Romania, astfel că grupul german deţine acum integral subsidiara din Romania.
"Participaţiunile Zareba Holdings au fost achiziţionate de către Metro Cash&Carry International BV, astfel incat acum Metro deţine un procent de 100% (din Metro Cash & Carry Romania, n.r.). Suntem incantaţi de colaborarea de lungă durată avută pană in acest moment, decizia respectivă fiind luată de comun acord", a declarat, răspunzand unor intrebări transmise de MEDIAFAX, directorul de comunicare şi PR al Metro Cash&Carry Romania, Adina Timplaru.
Reprezentantul Metro Romania a afirmat că nu poate furniza informaţii despre preţul tranzacţiei, care a avut loc in luna noiembrie.
Potrivit unui raport al grupului german, Zareba avea la finele lunii septembrie o deţinere de 15% la Metro Cash & Carry Romania.
Metro a intrat pe piaţa locală in 1996, printr-un parteneriat cu Ion Ţiriac. Acţionarii minoritari ai Metro Cash & Carry Romania au primit in 2009 dreptul de a-şi vinde participaţiile grupului german la un preţ prestabilit (put option, n.r.).
Metro menţionează in raport că a constituit un provizion de 21 de milioane de euro pentru opţiunea put deţinută de acţionarii minoritari ai Metro Cash & Carry Romania, ceea ce inseamnă că grupul german estimeză o pierdere de 21 de milioane de euro din această tranzacţie, rezultată din diferenţa dintre preţul preferenţial plătit şi cel la care este inregistrată participaţia in contabilitatea grupului.
Grupul german a constituit pentru achiziţia la preţ preferenţial a pachetului deţinut de Ţiriac un provizion de 21 de milioane de euro, care a fost redus cu 7 milioane de euro in septembrie anul trecut, potrivit raportului. Intr-un raport din 2010, Metro anunţa un provizion de 27 de milioane de euro pentru recunoaşterea contabilă a acordării acestui drept acţionarului minoritar.
Ţiriac a vandut in prima parte a anului şi participaţia de 45% deţinută la UniCredit Ţiriac Bank grupului italian UniCredit. Tranzacţia, de peste 770 milioane dolari, este cea mai mare operaţiune pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din Europa Centrală şi de Sud-Est in prima jumătate a anului. Ca urmare a tranzacţiei, UniCredit Ţiriac Bank şi-a schimbat, in august, denumirea in UniCredit Bank.
Grupul german Metro a raportat pentru operaţiunile din Romania vanzări de 892 milioane de euro pentru anul fiscal 2014/2015, incheiat la sfarşitul lunii septembrie, in scădere faţă de 909 milioane euro in anul fiscal anterior.
Numărul de angajaţi a scăzut in această perioadă de la 4.931 persoane la 4.349, in principal ca urmare a vanzării magazinelor Real, dar şi in contextul inchiderii unui magazin Cash & Carry, din Piteşti.
Astfel, Metro Cash&Carry Romania apare in raportul grupului cu o reţea de 31 de magazine, după ce a inchis spre sfarşitul anului trecut magazinul Metro Punct din Piteşti. Retailerul deţine 31 de unităţi, dintre care 26 cash&carry şi cinci Punct. Compania operează şi un magazin online de birotică.
Grupul german Metro mai deţine in Romania 4 hipermarketuri Real. In 2012, grupul german a vandut 20 de magazine Real din Romania către retailerul francez Auchan, intr-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a inclus şi unităţile din Ucraina, Polonia şi Rusia.
Metro controlează şi reţeaua de magazine de proximitate "La Doi Paşi", deschise in franciză.
Sursa: Mediafax
17-12-2015
Tranzactia bancara a anului: Tiriac vinde de 45% din UniCredit Tiriac Bank, pentru 700 mil. euro
Ion Tiriac redevine cel mai bogat roman in top Capital
Peste 90% dintre investitorii locali sunt optimisti si estimeaza creşterea afacerilor in 2015
Ţiriac cumpara cu 2 milioane Euro 15% din RMB Auto de la Ioan Rus
Ţiriac face un turn de birouri la capătul noului bulevard Uranus
Familia Tiriac investeste in agricultura