Implicatii: HP a şocat anunţând că ar putea renunţa la divizia de PC-uri. Investitorii au şters 16 mld. dolari din valoarea companiei

Acţiunile companiei americane Hewlett-Packard, una dintre cele mai mari firme de tehnologie din lume, s-au prăbuşit vineri cu peste 20% - la cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani după ce investitorii au penalizat anunţul şoc al managementului că ar putea separa şi apoi vinde divizia de PC-uri, scrie presa internaţională.

Investitorii au abandonat HP după ce dezvăluirea planului de a ieşi din businessul de PC-uri a generat serioase semne de între-bare cu privire la strategia tehnologică a companiei. Acţiunile HP au scăzut vineri cu 20%, la 23,6 dolari, ştergând 16 mld. dolari din valoarea companiei. De la începutul anului acţiunile HP au scăzut cu peste 43%, iar valoarea de piaţă a companiei a ajuns la nici 50 mld. $, de şase ori mai puţin decât Apple.

Prăbuşirea acţiunilor HP a început odată cu anunţul făcut "peste noapte" de companie privind o posibilă separare şi vânzare a diviziei de PC-uri, odată cu publicarea rezultatelor financiare pentru trimestrul încheiat pe 30 iulie.

În condiţiile în care HP este numărul unu mondial pe piaţa de PC-uri, anunţul a şocat întreaga piaţă. În plus, HP a pus pe masă alte veşti care au format un cocktail exploziv pentru nervii acţionarilor: renunţarea la tabletele TouchPad abia lansate pe piaţă şi la smartphone-uri, revizuirea în jos a estimărilor financiare pentru următorul trimestru şi planul unei achiziţii de peste 10 mld. dolari a companiei britanice de soft Autonomy.

Penalizarea drastică a HP pare a arăta şi că investitorii şi-au pierdut răbdarea: de un an de zile de când compania l-a concediat pe fostul CEO Mark Hurd, acţiunile companiei au scăzut constant, în timp ce noul şef Leo Apotheker - fost CEO al producătorului german de soft SAP, şi-a format o nouă echipă de management.

Articolul integral: www.zf.ro