Immofinanz detine active de peste 1 miliard de Euro in Romania dar veniturile din inchirieri au fost mai mici
Fondul austriac de investiţii Immofinanz, cel mai mare proprietar de active imobiliare de pe piaţa locală, şi-a majorat portofoliul din România de la 902 mil. euro la sfârşitul lunii octombrie 2011 la 1,029 miliarde de euro la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, ca urmare a achiziţiei companiei de dezvoltare imobiliară Adama.

Immofinanz a preluat anul trecut aproape 70% din Adama pentru 42 de milioane de euro, devenind unicul acţionar al companiei. Prin această achiziţie, austriecii şi-au trecut în portofoliu o companie cu active de 160 de milioane de euro, dintre care aproximativ 500 de apartamente finalizate, evaluate la 42 milioane de euro, şi terenuri cu o suprafaţă de 1,4 milioane de metri pătraţi, evaluate la 118 milioane de euro.
Fondul austriac Immofinanz, cel mai mare investitor imobiliar din piata locala, a avut in perioada 30 aprilie 2011- 31 ianuarie 2012 venituri de 34,1 mil. euro din inchirierea celor 17 proiecte detinute in Romania, sub cele din intervalul similar din anul financiar anterior, cand avea 16 proiecte, pe fondul scaderii incasarilor din chirii din birouri.