IFC a intrat in actionariatul Transport Trade Services. Tranzactia dezvaluie o valoare impresionanta a companiei TTS - peste 133 milioane Euro

Divizia de investiţii a Băncii Mondiale a plătit 12 mil. euro pentru 10% din compania de transport naval de marfă controlată de Mircea Mihăilescu, un om de afaceri care a evitat pană acum orice ieşire publică.

Mircea Mihăilescu, un discret antreprenor, care a evitat apariţiile in presă, a atras International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, in firma Transport Trade Services (TTS), printr-o investiţie de 12 mil. euro de tip private equity.

Investiţia realizată de IFC prin majorarea cu 10% a capitalului TTS scoate la iveală valoarea uneia dintre cele mai mari companii din transportul de marfă. In urma operaţiunii, IFC va deţine circa 9,09% din acţiunile TTS, firma fanion a lui Mihăilescu prin care acesta controlează mai multe companii importante de transport. Valoarea companiei TTS se ridică la 133 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

Contactat telefonic, Mircea Mihăilescu a spus doar că are planuri de dezvoltare.

Reprezentanţii casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP), cei care au asistat tranzacţia, au transmis că investiţia IFC are care obiect imbunătăţirea şi extinderea serviciilor de transport şi logistică ale grupului, in special a operaţiunilor derulate de-a lungul bazinului dunărean, dar şi extinderea flotei de nave. Mircea Mihăilescu, 65 de ani, deţine un pachet de acţiuni de 50,99% din TTS, in timp ce Viorel Ştefan deţine 10,1%, austriacul Peter Hungerbuehler are tot 10%, Stanciu Ion are 14%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Sursa: ZF.ro