Gheorghe Iaciu, la un pas de achizitia pachetului majoritar la Impact S.A.
Gheorghe Iaciu, patronul Doraly si acţionarul principal al Impact Developer&Contractor (IMP), a cumpărat, joi, 6,6 milioane unităţi, adică 3,3% din acţiunile dezvoltatorului imobiliar de la fonduri de pensii adminis¬trate de ING, ajungând să deţină 32,71% din titlurile IMP, aproape de pragul de 33%, la care, conform legii, trebuie lansată o ofertă de preluare
Gheorghe Iaciu a plătit 960.000 lei pentru achizitia pachetului de 3,3%. Anterior, acesta deţinea 29,37% din Impact. Patronul Doraly a cumpărat mai mult de o treime din pachetul de 8,1% din acţiunile Impact vândut de trei fonduri de pensii administrate de ING, pachet pe care fondurile au încasat 2,3 milioane lei.
Iaciu a intrat în acţionariatul societăţii în martie, prin achiziţia a 23,22% din acţiunile IMP, pentru 6,4 milioane lei.
Adrian Andrici a cumpărat 3,1% titlurile vândute de fondurile ING, pentru care a plătit 892.000 de lei, ajungând la o participaţie de 13,8%. Lucian Claudiu Mateescu director general al Impact a preluat un pachet reprezentând 1% din capitalul social al companiei, pentru 290.000 de lei.
Toţi cei trei acţionari au cumpărat titlurile Impact prin intermediul firmei de brokeraj Swiss Capital.
Cele trei fonduri de pensii adminis¬trate de ING au vândut pachetul de acţiuni IMP după ce au redus preţul la 0,1451 lei/titlu. Miercuri, la prima încercare de vânzare, fondurile au cerut 0,155 lei/titlu, însă nu au găsit cumpărători pentru întregul pachet şi au fost nevoiţi să amâne transferul.
Hotărârea de vânzare a acţiunilor a venit după trecerea datei de înregistrare pentru o AGA, în care s-a decis reducerea capitalului social de la 197,8 milioane lei la 19,7 milioane lei.
Operaţiunea a fost propusă de unul dintre acţionarii semnificativi ai Impact, omul de afaceri Adrian Andrici, care şi-a motivat propunerea prin creşterea pierderilor înregistrate de Impact, precum şi prin "necesitatea de a aduce valoarea nominală a acţiunilor la un nivel care să reflecte valoarea lor de tranzacţionare actuală pe piaţa de capital".
În primul trimestru al acestui an, Impact a înregistrat o pierdere de 5,4 milioane lei, cu 26,1% mai mare decât cea din intervalul similar din 2012, după ce, anul trecut, Impact a raportat pierderi de 75,5 milioane lei.
Veniturile Impact S.A. au fost de 5,5 milioane lei, după primele trei luni ale acestui an, duble faţă cele din perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile au fost de 11 milioane lei, cu 55% peste cele din 2012.
01-07-2013