Fuziunea dintre Bancpost şi Banca Românească ar propulsa noua bancă pe locul şapte în piaţă
Bancpost şi Banca Românească, cele două bănci cu acţionariat elen care ar urma să fuzioneze după conso¬lidarea discutată la Atena dintre acţionarii National Bank of Greece (NBG) şi Euro¬bank, ar forma a şaptea bancă locală.
Noua entitate ar administra active de aproximativ 4,5 miliarde de euro şi ar deţine o cotă de piaţă de 5,6%, ur¬mând să aibă în spate cea mai mare bancă din Grecia, cu active de 178 de miliarde de euro.
Cele două grupuri elene deţin, pe lângă cele două bănci, mai multe societăţi financiare pe piaţa româ-neas¬că, volumul total al creditelor acordate de acestea depăşind 5 miliarde de euro. Băncile aveau, de asemenea, de¬pozite atra¬se cu o valoare cumulată de 2,6 mi¬liar¬de de euro.
Fuziunea din Grecia este aşteptată după mai multe încercări de consolidare a sistemu¬lui bancar sub presiunea crizei şi după ce an¬terior NBG şi Eurobank au avut discuţii se¬parate cu Alpha Bank privind o eventuală fuziune, dar negocierile au eşuat în ambele cazuri. Singura tranzacţie încheiată până în acest moment este preluarea de către Piraeus a băncii de stat ATE Bank, în timp ce mai multe discuţii sunt în derulare.
În cadrul fuziunii locale sunt în joc 400 de sucursale şi agenţii şi aproape 4.800 de salariaţi. O parte din reţeaua teritorială şi implicit o parte din angajaţi ar putea dispărea după fuziune în condiţiile în care principalul obiectiv al fuziunii este reducerea costurilor.
La nivel local, ambele bănci au înregistrat pierderi anul trecut, iar cotele de piaţă după active erau în scădere. Bancpost ocupa poziţia a zecea în sistemul bancar, în timp ce Banca Românească se situa pe locul 12.
Cititi articolul integral in ZF.ro