Fost vicepreședinte Rompetrol: ''Am căzut cu toții de pe scaun cand Patriciu ne-a spus că a vandut compania''
Nu se aștepta nimeni, in 2007, ca Dinu Patriciu să vandă Rompetrol către o companie din Kazahstan, iar decizia a luat-o fără să se sfătuiască nici măcar cu cei mai apropiați colaboratori ai săi, mărturisește Alexandru Bucșă, fost vicepreședinte al Rompetrol, intr-un interviu acordat agenției AGERPRES in după-amiaza zilei in care a murit Dinu Patriciu.
Bucșă a intrat livid in sala de ședințe. ''Incă nu reușesc să-mi revin'', spune el cu o privire extrem de tristă. Este ora 17,00, iar de cand a aflat vestea a vorbit incontinuu la telefon.
Il sună un alt fost vicepreședinte al Rompetrol. ''Plangea cand am vorbit cu el la ora 11,00, cand am aflat, și plange și acum'', spune Bucșă despre fostul său coleg. Adevărul este că Patriciu a reușit să strangă in jurul lui un nucleu de cațiva oameni foarte tineri și extrem de deștepți, care au condus compania intr-un spirit liber, spirit care nu mai caracterizează acum birocrația și păienjenișul procedural dintr-o multinațională. După vanzarea Rompetrol către KazMunaiGaz, ei au părăsit compania rand pe rand. ''Era limpede că trebuie să plecăm. In orice tranzacție de acest tip, noul proprietar vine cu propria echipă'', spune Bucșă.
După zece ani la Rompetrol și doi ani la Oltchim, Bucșă este acum director general la Gaz Sud, a treia companie pe piața distribuției de gaze din Romania. După o jumătate de oră de intrebări și răspunsuri despre piața gazelor, discuția a revenit, inevitabil, la Dinu Patriciu.
Patriciu iși plătea oamenii de incredere nu după o grilă de salarizare, ci in funcție de valoarea lor și de ce insemnau ei pentru companie. Dacă cereai un salariu de un milion de dolari, te intreba: ''Poți produce un milion o sută?'' ''Da''. ''Bun, atunci iți dau un milion'', povestește Bucșă.
''Era atat de important businessul pentru el, incat intram in birou peste el la orice oră, nu conta cine e acolo. In companiile multinaționale nu doar că stai la ușa directorului general, ci stai la 10 uși pană să ajungi să rezolvi o problemă. Iar sărbătorile de Paște ne prindeau inevitabil in companie și mergeam la el in birou: 'Hai sa mancăm cozonac cu lapte'. Și mancam cozonac cu lapte de fiecare Paște'', iși amintește fostul apropiat al miliardarului.
Totuși, compania era a lui și se vedea asta in momentul cand se luau decizii. Asculta ce spun colaboratorii, ținea cont de sfaturile lor, dar, incăpățanat, cand iși punea mintea făcea tot cum voia el. A fost cazul cand s-a ales sigla companiei, floricica identică cu cea a companiei BP, fosta British Petroleum. 'Dar asta e sigla BP!', i s-a spus. 'Nu mă interesează, imi place', a fost răspunsul magnatului. Evident că britanicii l-au dat in judecată, iar, după cațiva ani de procese, a avut noroc că BP nu era pe piața din Romania, dar pentru benzinăriile din afara țării a fost nevoit să taie floricica in jumătate.
A devenit aproape un clișeu in ultimii ani să se spună că Patriciu a fost un vizionar. Și asta pentru că a reușit să vandă grupul Rompetrol pentru fabuloasa sumă de 1,6 miliarde de dolari (pentru 75% din acțiuni) chiar cu un an inaintea crizei.
Cum a fost cand s-a intamplat?
''In momentul acela se căuta un partener pentru integrarea pe verticală a Rompetrol, care era o companie eminamente de rafinare. Neavand un producător de petrol in spate, era expusă la orice șoc. De aici la faptul că a vandut către KazMunaiGaz nu mai știu cum au decurs lucrurile. Știu că Dinu a fost plecat in Kazahstan, m-a sunat de acolo să-mi ceară date pentru a evalua grupul, iar cand a venit ne-a spus: 'Am luat decizia și am vandut 75% din grup'. Noi am căzut toți de pe scaun in momentul acela, pentru că nu ne așteptam niciunul. Și asta a fost. De ce a vandut cum a vandut numai el știe'', a mai spus Bucșă.
A făcut bine?
''Ținand cont de ceea ce s-a intamplat in continuare, da. A venit criza... Uitați-vă la Rompetrol, din 2007 și pană acum. Nu vreau să arăt cu degetul, dar au avut doar pierderi-record. Cu acele pierderi, nu cred că Dinu Patriciu și acționarii de atunci puteau să reziste. Deci trebuia un acționar mai tare, mai cu resurse, cum este KazMunaiGaz, care in fiecare an injectează bani aici. Cred că a făcut bine, ținand cont de criza care a venit și de ceea ce s-a intamplat in piață'', consideră el.
Bucșă mai amintește și de mandria lui Patriciu cand spunea că e roman: ''Dincolo de faptul că era un om de afaceri, Dinu Patriciu era un roman. Rompetrol era o companie romanească, condusă de management romanesc. Deciziile se iau in limba romană și se luau in interesul Romaniei. Inclusiv culorile reprezentative sunt roșu, galben și albastru. Toate au fost cu Romania in față. Mergea peste tot in lume și spunea cu mandrie că este roman și toți făceam asta''.
Iar in business trebuie să fii perfect și ca om, și ca afacerist, altfel ești mancat cu fulgi cu tot.
''Negociam cu bănci, cu companii. Am avut de-a face cu bancheri elvețieni, care erau foarte bine școliți, experimentați, iar ăștia te mancau dacă nu te făceai respectat. Cand mergeam să discutăm cu ei, trebuia să știi carte, trebuia să știi business, nu te jucai. Automat știind și arătand că ești om serios, că te ții de cuvant, că știi ce ai de făcut, te respectă. Pe tine, ca Rompetrol, ca om, ca organizație, ca Dinu Patriciu, ca tot, in lanț. Oricare din verigile astea cade, toate se duc in jos. Noi eram o echipă respectată și imaginea pe care o aveam in afară era foarte bună'', a mai spus fostul vicepreședinte al Rompetrol.
Sursa:AGERPRES
25-Aug-2014