EY: Mai mult de jumatate dintre executivi iau in considerare vanzarea totala a afacerii iar o treime dintre ei vanzarea de active
O treime (33%) dintre companiile de la nivel global intenţionează să deruleze o vanzare de active in următorii doi ani, conform raportului anual EY - Global Corporate Divestment Survey, la care au răspuns mai mult de 700 de executivi la nivel global. 80% dintre respondenţi se declară deschişi la oferte pentru active de valoare iar o primă de 30% i-ar atrage pe majoritatea executivilor la masa negocierilor.

In ceea ce priveşte opţiunile, 55% dintre executivii de la nivel global ar putea lua in considerare o vanzare completă a afacerii lor, comparativ cu 34% care ar opta pentru vanzarea unei unităţi de business din afacere şi 14% pentru iniţierea unei oferte publice iniţiale (IPO).
Vanzările de active sunt acum o parte esenţială a strategiei de afaceri, vanzarea incepand să devină la fel de importantă pentru mulţi CEO ca şi cumpărarea.
Ritmul de inovare, schimbarea modelelor de achiziţie şi revenirea modestă a creşterii economiei globale ii obligă pe liderii de business să-şi reevalueze periodic portofoliile şi obiectivele strategice pentru a maximiza creşterea companiilor lor. Vanzarea - deşi duce adesea la o scădere pe termen scurt, poate genera creştere pe termen lung, cată vreme capitalul este redistribuit in dezvoltarea activităţilor de bază ale companiei, in extinderea pe noi pieţe sau in dezvoltarea de noi produse.
Achitarea preţului corect
In cazul celor 80% dintre directorii executivi deschişi la oferte de cumpărare, o primă de 30% la preţul "just" i-ar putea determina pe mai mult de jumătate dintre ei să se aşeze la masa negocierilor. Pe de altă parte, restul de 20% dintre executivi au declarat că nu ar vinde un activ valoros pentru nicio primă.
"Cumpărătorii şi vanzătorii stabilesc preţurile pe baza unor seturi specifice de aşteptări, rezultand astfel nişte intervale de valori pentru afacerea pusă in vanzare, iar preţul final va fi dat intotdeauna de intersecţia dintre aceste intervale. Deşi un vanzător poate percepe că face o vanzare premium, potenţialul cumpărător poate considera că face o afacere norocoasă din perspectiva sa. Intervalele de preţ s-au ingustat in ultima perioadă şi am remarcat o creştere a interesului pentru tranzacţii, după mai mulţi ani de minim istoric in activitatea de fuziuni şi achiziţii. In acest context, informaţiile despre aşteptările pe care le au vanzătorii in privinţa preţurilor de vanzare vor fi extrem de utile pentru potenţialii cumpărători pentru a reuşi să incheie tranzacţia la nivelul de jos al intervalului de preţ", precizează Lars Wiechen, Director Executiv, Asistenţă in Tranzacţii, EY Romania.
Tendinţe clare pentru anumite sectoare
Companiile din biotehnologie ar trebui să fie cele mai active in privinţa vanzărilor de active, in măsura in care 41% dintre respondenţii din acest sector au afirmat că se aşteaptă să realizeze dezinvestiri in următorii doi ani - principala raţiune fiind schimbările care au loc in zona de reglementare. In sectorul de produse de consum, principala motivaţie pentru dezinvestire, invocată de 58% dintre respondenţi, este reprezentată de produsele depăşite in raport cu noile tendinţe. Totodată, 44% dintre respondenţii din acest sector afirmă că iau in considerare posibilitatea vanzării de active din cauza scăderii cererii sau a cotei lor de piaţă.
In sectorul foarte dinamic al tehnologiei, jumătate dintre executivi afirmă că cele mai importante tendinţe care-i presează să ia in considerare vanzarea de active sunt dezvoltările care au loc pe zona de big data şi instrumente de analiză, urmate de inovaţiile din cloud şi mobile, acestea determinand companiile să işi reevalueze afacerile considerate de bază şi poziţionarea lor competitivă.
Generarea de valoare in urma vanzării de active - practici de top cu eficienţă demonstrată
Peste 50% dintre respondenţi au vandut active in ultimii doi ani. Marea majoritate (80%) a celor care au luat această măsură ca urmare a unei abordări strategice, şi nu oportuniste, afirmă că dezinvestirea a avut ca rezultat o creştere a evaluării afacerii lor - peste 50% spun că au obţinut, astfel, beneficii mai mari decat cele anticipate.
Vanzările de active şi situaţia pieţei de fuziuni şi achiziţii in 2014
Vanzările de active avute in vedere de executivii de la nivel global vor juca un rol vital in dezvoltarea pieţei de fuziuni şi achiziţii in 2014. In luna ianuarie 2014, am putea asista la atingerea celei mai mari valori inregistrate in prima lună a anului, din anul 2000 incoace. Valoarea pieţei de M&A se situează la peste 150% comparativ cu cea inregistrată in 2013 şi 2012[1]. In ceea ce priveşte tranzacţiile mai mari de 1 miliard de USD, creşterea este de 400%. Cu 15 tranzacţii din segmentul de peste 1 miliard de USD şi trei mega-tranzacţii de peste 10 miliarde de USD deja anunţate, anul 2014 pare să demareze in forţă.
"In contextul recentului raport al EY cu privire la dezinvestire ca opţiune in piaţa de M&A, se poate conchide că piaţa s-a maturizat şi acest sentiment global este replicat şi de către jucătorii prezenţi in Romania. Aşadar, există in piaţa locală subsidiare ale unor transnaţionale importante, ce pot fi vandute in cadrul unui proces organizat de M&A sau in urma unei negocieri bilaterale. O parte din aceste active ar putea fi vandute chiar la un discount faţă de o evaluare de piaţă, sub motivul regrupării concernelor către pieţele considerate ţintă. Totuşi, trebuie menţionat că acest lucru se suprapune cu relativa lipsă a capitalului autohton ce ar putea finanţa astfel de preluări, motiv pentru care nu ne aşteptăm la un volum semnificativ de astfel de tranzacţii la nivelul Romaniei in perioada următoare," spune Mihai Pop, Manager, Asistenţă in Tranzacţii, EY Romania.
Despre studiu Studiul EY - Global Corporate Divestment Study - analizează 720 de interviuri cu executivi din corporaţii, derulate intre septembrie şi octombrie 2013 de către FT Remark, divizia de cercetare şi publishing a Financial Times Group. Studiul include respondenţi din America de Nord şi de Sud, din zona Asia Pacific, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Studiul acoperă o gamă largă de industrii, insă principalul accent este pus pe cinci sectoare-cheie: produse de consum, ştiinţele vieţii, petrol şi gaze, energie şi utilităţi şi tehnologie. Respondenţii au afirmat că au cunoştinţe directe sau sunt direct implicaţi in activitatea de revizuire a portofoliului companiilor lor şi in activitatea de vanzare de active a acesteia.
24-01-2014