Electromagnetica vrea sa cumpere sau sa construiasca microhidrocentrale cu 10 milioane Euro
Electromagnetica Bucureşti SA, producator si furnizor de electicitate, vrea sa investeasca 10 milioane de Euro pentru achizitia sau dezvoltarea de microhidrocentrale noi. Propunerea va fi discutată în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei programată pentru 30 august, potrivit unui anunţ al Electromagnetica, citat de Mediafax.

Elecromagnetica detine in prezent 10 microhidrocentrale cu capacităţi instalate de până la 10 MW şi mai activeaza in domeniul telecomunicaţiilor, a producţiei de corpuri de iluminat LED şi a echipamentelor de distribuţie şi măsurare a energiei.
Electromagnetica a cumpărat cele 10 microhidrocentrale în 2006, de la Hidroelectrica, pentru 5,6 milioane euro.
Hidroelectrica a vândut în luna iulie 14 microhidrocentrale din cele 160 din portofoliu, pentru 10,6 milioane de euro, iar în septembrie va scoate la vânzare alte unităţi. În perioada 2004 şi 2008, Hidroelectrica a mai vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.
Cifra de afaceri a Electromagnetica SA a scăzut cu 7,26% în primul semestru, la 197,87 milioane lei (45,05 milioane euro), în timp ce profitul net a urcat cu 27,33%, la 11,6 milioane lei.
Principalii actionari ai Electromagnetica sunt: Asociaţia Salariaţilor, cu o participaţie de 30,26% din capital social si SIF Oltenia controlează 21,13% din actiuni. Electromagnetica este cotata la Bursa de Valori Bucuresti avand simbol bursier ELMA.
Aflati mai multe proiecte si afaceri de vanzare din domeniul energiei in sectiunea: Energie: eolian,fotovoltaic, hidro
31-08-2013