Dedeman cumpără de la Prigoană 5 hectare de teren in Pantelimon cu 7 milioane de euro

Retailerul de bricolaj Dedeman va cumpăra de la Rosal Grup, deţinut de unul dintre fiii lui Silviu Prigoană, un teren de 5 hectare situat in localitatea Pantelimon, din Ilfov, pentru care va plăti 31 de milioane de lei, inclusiv TVA (aproximativ 7 milioane de euro).

La finele lunii decembrie, acţionarii Rosal Grup, unde Honorius Prigoană are o participaţie de 67%, au aprobat vanzarea către Dedeman a unui teren cu o suprafaţă de circa 50.000 de metri pătraţi, situat in localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov. Tranzacţia urmează să fie semnată in luna februarie.

Cele două companii au semnat şi un antecontract de vanzare-cumpărare a terenului cu preţul "global, ferm şi nemodificabil", de 25 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, rezultand un preţ de 140 de euro/metru pătrat.

Terenul vandut de familia Prigoană este cel pe care construise in toamna lui 2012 complexul expoziţional Exporom, inchis ulterior. Firma Exporom a fost dizolvată şi lichidată la sfarşitul anului trecut, la cererea acţionarilor.

In preţul plătit de Dedeman intră şi cei 15.000 de metri pătraţi de hale construite de familia Prigoană pe terenul respectiv.

Potrivit unor surse din piaţa de bricolaj, Dedeman ar urma să construiască pe terenul achiziţionat un centru logistic.

Nici reprezentanţii Dedeman şi nici Honorius Prigoană nu au putut fi contactaţi pană la ora transmiterii ştirii.

Dedeman a mai cumpărat, la sfarşitul anului trecut, tot de la Rosal Grup, aproape trei hectare de teren situat in sectorul 3 din Bucureşti, valoarea tranzacţiei fiind de 5,9 milioane de euro, cu TVA (160 euro/metru pătrat). Detalii

Cele cinci loturi de teren intravilan, in suprafaţă totală de 29.700 metri pătraţi, sunt situate pe Strada Dudeşti - Pantelimon, in sectorul 3 al Capitalei, unde funcţiona sediul central al companiei de salubritate Rosal.

Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din Romania, este deţinută de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a incheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).

Reţeaua Dedeman din Romania numără 40 de magazine, anul trecut fiind deschise patru unităţi, la Sibiu, Deva, Bucureşti (Colentina) şi Targu-Jiu. In afară de magazinul din Colentina (sector 2), inaugurat la inceputul lunii septembrie, retailerul mai deţine in Bucureşti alte două unităţi, in apropiere de Şoseaua Giurgiului (sector 4) şi pe Valea Cascadelor (sector 6).

Compania a anunţat anterior că vrea să ajungă la o reţea de 50 de magazine in Romania pană la finele acestui an.

Sursa:Mediafax

09-Feb-2015

Dedeman a cumparat un teren in Hunedoara cu 1,2 milioan Euro

Dedeman cumpara 3 ha de la familia Prigoana cu 6 milioane Euro

Dedeman a platit 8,2 mil. euro pentru 4,7 ha din Chimopar

Dedeman a cumparat un teren de 3,2 ha in Galati de la GTC