Cresterea economica de 3,8% mascheaza lenea unora si o mare lipsa de viziune

O fi creşterea economică de 3,8%, pe primul trimestru din acest an, cea mai mare din Uniunea Europeană, dar tot o franare reprezintă. Nu e o chestiune de mărimea cifrelor, cat de cicluri de evoluţie şi de orar economic ... spune Moise Guran pe blogul sau Biziday.ro

Ca să mă inţelegeţi ce spun, trebuie să ştiţi că Polonezul, a cărui creştere economică anualizată este de 3,5%, deci aproape de a noastră, vine de la o dublare a ritmului, pe cand noi, romanii suntem cu acest 3,8% sub nivelele de creştere şi din toamna, şi din vara trecută.

De altfel, cand vine vorba de creşterea faţă de trimestrul anterior,Romania are cel mai mic ritm de creştere din Uniune, un vai de 0,1%, devansand doar trei ţări care au fost pe minus. Şi aici, din nou, nu, nu cifrele sunt cu adevărat importante, deşi ele ar arăta că, dacă Romania a luat-o puţin inaintea valului european anul trecut, acum, cand creşte şi Europa, economia noastră, care este puternic exportatoare, nu mai ţine ritmul.

Lucrurile sunt nuanţate, să ştiţi. In primul rand că, pentru economişti, cifrele de care se entuziasmează oficialii or fi o dezamăgire, dar nu sunt o surpriză. Nu, industria romanească exportatoare nu a pierdut ritmul, creşte in continuare, chiar beneficiind de faptul că şi europenii işi revin din criză şi chiar au crescut comenzile. Criza lor a ajutat mai multe industrii romaneşti, nu doar pe cea auto, să-şi găsească drumul, să-şi facă loc şi să-şi caştige poziţii pe pieţele vestice.

Problema economiei romaneşti, in primul trimestru al acestui an, a reprezentat-o construcţiile, şi, mai exact, lucrările publice in infrastructură. La o cădere de 25% a fondurilor cheltuite pentru drumuri, poduri şi autostrăzi, sectorul construcţiilor arată acum de parcă am fi, din nou, in 2008.

Cititi articolul integral in: Biziday.ro

23-05-2014