Chinezii vor să cumpere compania aeriană de stat Malev din Ungaria

Hainan Airlines Group, a patra mare companie aeriană din China, ar putea prelua grupul ungar de stat Malev, potrivit unei surse chineze citată de Portfolio.hu.

Dacă tranzacţia se va finaliza, Hainan Airlines (HNA) ar fi prima companie aeriană chineză care investeşte într-un operator aerian european. HNA a semnat o scrisoare de intenţie cu Malev privind o cooperare mai strânsă şi a trimis reprezentanţi să negocieze cu compania ungară.

"Hainan poartă discuţii cu Malev pe fondul promovării cooperării dintre companii aeriene de către guvernele ungar şi chinez", a declarat sursa, care a indicat faptul că ar putea dura "cel puţin patru până la cinci luni" până când toate aspectele care stau în calea încheierii unui acord vor fi clarificate. Totuşi, preşedintele HNA Chen Feng remarca săptămâna trecută că operatorul este mai interesat de crearea unei noi companii aeriene în Ungaria.

HNA este de asemenea interesată de o participaţie în cadrul Hochtief Airport din Ger¬mania, care deţine pachete de acţiuni în cadrul a şase aeroporturi internaţionale din Atena, Dusseldorf, Tirana, Hamburg, Sydney şi Budapesta. Grupul chinez concurează cu patru alte companii pentru Hochtief Airport.

Sursa: www.zf.ro