Cel mai bogat afacerist din Gorj a luat hipermaketurile PIC ale lui Penescu

După ce s-au închis şi redeschis în două rânduri, magazinele PIC şi-au găsit un alt administrator. Pentru a avea succes, noul patron mizează pe preţuri foarte mici.

Compania Succes Nic Com, deţinută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, a cumpărat hypermarketurile PIC de la Corneliu Penescu, finanţatorul FC Argeş, arestat în 2010 într-un caz de corupţie. Într-o primă fază, preluarea a vizat numai magazinul din Piteşti, care are o suprafaţă aproximativă de 9.000 de metri pătraţi.

PIC deţine în total 5 unităţi la Piteşti, Craiova, Brăila, Oradea şi Călăraşi. ”Deocamdată a fost preluat hypermarketul din Piteşti”, a declarat pentru MONEY.ro, Cătălin Călinoiu, director de marketing în cadrul Succes Nic Co, care a dat de înţeles că, pe viitor, vor fi preluate şi celelalte unităţi PIC.

În ceea ce priveşte investiţiile în amenajarea magazinelor, Călinoiu susţine că „sunt dispuşi să cheltuiască cât este necesar pentru a deschide un hypermarket modern”. „Nu s-a stabilit încă care este bugetul de investiţii”, mai spune directorul Succes.

Preluarea magazinelor PIC presupune pentru cei de la Succes intrarea pe segmentul de hypermarket în condiţiile în care, până acum, retailerul s-a axat pe dezvoltarea magazinelor de proximitate.”Până acum ne-am extins doar pe partea de magazine de proximitate, cu suprafeţe cuprinse între 100 şi 1.000 de metri pătraţi. Pe viitor, vom vedea evoluţia şi pe segmentul de hypermarket şi vom strabili ulterior strategia de expansiune”, mai spune Călinoiu care nu exlude posibilitatea intrării şi pe piaţa din capitală.

Retailerul operează la ora actuală sub brandul Succes 150 de unităţi, în 9 judeţe ale ţării.

Continuare: www.money.ro