Cegedim intra in productia de software medical printr-o tranzactie cu familia Tudorache
Compania de cercetare si studii de piata Cegedim Romania a anuntat initierea achizitiei Pharmec Healthcare Software, producator de software in domeniul farmaceutic si medical, desprins dintr-un business IT fondat de familia Tudorache.

Pharmec a trecut sub umbrela Cegedim inca din ianuarie, insa finalizarea tranzactiei va avea loc la jumatatea lui aprilie. Producatorul de software va opera ca o companie separata, managementul lui urmand a fi preluat de Cegedim Romania, se precizeaza intr-un comunicat de presa.
Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica. Potrivit raportului grupului Cegedim, in care sunt anuntate rezultatele din 2010, Pharmec are o cota de 40% pe piata software-ului farmaceutic in Romania si venituri de circa 1 milion de euro.
Achizitia marcheaza intrarea Cegedim Romania pe segmentul productiei de software medical si farmaceutic, compania de cercetare operand pana acum sub forma de trei unitati de business: Cegedim Customer Information, Cegedim Relationship Management si Cegedim Strategic Data.
"Pharmec a reprezentat cea mai buna optiune pentru Cegedim, atat din punct de vedere al experientei pe piata locala, (...) cat si din cel competentei angajatilor", a declarat Petru Craciun (foto), directorul general al Cegedim Romania.
"Pluriva isi va concentra de acum actiunile in directia dezvoltarii de software de business si oferirea de servicii IT integrate, astfel incat sa-si consolideze pozitia pe piata regionala", a declarat Georgian Rosu, directorul general al Pluriva.
Continuare: www.wall-street.ro