Cea mai mare fermă din lume a fost scoasă la vânzare

Cea mai mare fermă din lume este scoasă la vânzare după ce a fost lovită de prăbuşirea preţurilor grâului în timpul crizei financiare, pentru ca mai apoi să fie afectată de secetă şi de incendii, scrie The Telegraph. Ivolga, un conglomerat agricol care controlează 1,5 milioane de hectare de teren în Rusia şi Kazahstan, poartă în prezent negocieri cu Royal Bank of Scotland, cel mai mare creditor al său, pentru restructurarea unui credit de 300 de milioane de dolari acordat în 2007.

Analiştii estimează că în cadrul unui proces de vânzare ferma ar fi evaluată la 600 - 1,2 miliarde de euro.

Anul trecut, Ivolga a cerut unei echipe de bănci de investiţii din Europa şi Rusia să încerce să găsească un cumpărător pentru o parte din companie, după ce a decis că are nevoie de un partener strategic pentru a-şi finanţa în continuare dezvoltarea. Se crede că Vasili Rozinov, proprietarul companiei, nu doreşte să piardă întreg controlul asupra acesteia.

Rozinov şi-a început afacerea ca director al unei ferme de stat, Sovkhoz. Din 1992, acesta s-a folosit de cunoştinţele şi contactele pe care le avea pentru a crea un business în tranzacţiile cu cereale.

Ivolga controlează în prezent 800.000 de hectare de teren în Kazahstan şi 700.000 de hectare în Rusia, pe care se cultivă în principal grâu.

"Sunt cea mai mare entitate individuală din lume, dar au un nivel foarte scăzut al productivităţii", spune Angus Selby, director de investiţii în agricultură în cadrul Altima Partners, un fond de hedging din Londra. "Au fost prinşi în furtuna perfectă din 2008 şi 2009. Şi-au achiziţionat îngrăşămintele când piaţa se afla foarte sus, iar apoi au vândut recolta pe o piaţă foarte scăzută şi au acumulat pierderi masive."

Continuare: www.zf.ro