Cativa oameni de afaceri romani negociaza preluarea ATE Bank Romania

ATE Bank România, preluată recent de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 mil. euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF), iar capitalul să ajungă la 200 milioane euro.

Negocierile cu cei de la Piraeus sunt intr-o faza foarte avansata. Va fi preluata nu doar licenta ATE bank, ci si o parte din activele si pasivele bancii. Finalizarea tranzactiei este o chestiune de zile", au declarat pentru Mediafax surse familiare cu tranzactia.

In urma cu doua luni a aparut pe piata informatia ca un grup format din peste 10 oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precumGabriel Popoviciu, Gruia Stoica sau Dorel Umbrarescu, la care se alaturau cele cinci societati de investitii financiare, va prelua afacerea ATE Bank in Romania.

Sursele citate au precizat insa ca tranzactia va fi realizata de un numar minim de investitori, urmand ca ulterior sa se deschida posibilitatea si altor oameni de afaceri sa investeasca, inclusiv societatilor de investitii financiare.

Noua banca va fi condusa incepand de anul viitor de fostul vicepresedinte Raiffeisen Bank, Marinel Burduja, care ar fi si artizanul negocierilor.

Contactat de Mediafax, Burduja a refuzat sa comenteze. "Deocamdata nu pot sa discut despre acest subiect", a afirmat acesta.

In contextul evolutiilor de pe piata bancara din ultimii ani, care au ridicat semne de intrebare privind oportunitatea de a avea circa 85% din sistem detinut de capital strain, noua entitate a castigat rapid sustinerea atat din partea BNR, cat si din partea autoritatilor de la cel mai inalt nivel

Sursa: Mediafax