Carrefour şi Tesco, în cursă pentru achiziţia grupului polonez Emperia

Grupul francez de retail Carrefour, prezent şi în România, şi rivalul britanic Tesco concurează pentru divizia de retail a grupului polonez Emperia, evaluată la 276 milioane de dolari, au declarat luni pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Aceleaşi surse susţin că fondurile de investiţii Advent International, Penta Investments şi Mid Europa Partners (MEP) se numără printre posibilii concurenţi la preluarea societăţii, evaluată de Emperia la 900 milioane de zloţi.

Directorul general al Emperia, Artur Kawa, a refuzat să comenteze cu privire la identitatea posibililor cumpărători precizând că 'în zilele următoare, după o analiză atentă cu consultantul nostru, vom alege companiile cu care vom trece în faza următoare'.'Intenţionăm să semnăm un acord cu un potenţial investitor la finele acestui an', a adăugat Artur Kawa.