Caixa Bank devine cea mai mare banca spaniola dupa achizitia bancii Civica
În urma preluării de către grupul bancar spaniol La Caixa a Băncii Civica, a fost creată cea mai mare bancă din Spania, se arată într-un anunț de pe site-ul lacaixa.com.
La Caixa, cea mai mare bancă de economii din Spania, a oferit 1,97 euro pe acţiune pentru Banca Civica, o tranzacţie care evaluează banca la 980 milioane de euro. Având active de aproximativ 285 miliarde de euro, CaixaBank este de aproximativ patru ori mai mare decât Civica, iar prin această tranzacţie va fi creată cea mai mare bancă pe piaţa spaniolă, depăşind chiar Santander şi BBVA.
CaixaBank nu va solicita fonduri de la stat pentru preluare şi va achita cei 977 milioane de euro pe care Banca Civica i-a primit de la Fondul de sprijinire a sectorului bancar (FROB).

Acordul dintre La Caixa şi Banca Civica este a doua tranzacţie derulată în sectorul bancar spaniol după ce luna acesta BBVA, a doua mare bancă spaniolă, a preluat casa de economii Unnim, care a fost naţionalizată.
Spania forţează băncile să înregistreze pierderi de până la 80% din active, cum ar fi terenuri pe care nu s-a construit nimic şi pe care băncile le-au confiscat atunci când dezvoltatorii imobiliari au intrat în faliment. Anterior băncile locale au înregistrat deprecieri de active de 30%, în precedenta reformă a sectorului financiar. Guvernul susţine că prin noile reglementări, anunţate luna trecută, băncile vor trebui să admită şi să gestioneze pierderi de încă 50 miliarde de euro în active imobiliare.
Sursa: Capital.ro