BVB vrea să cumpere una sau mai multe burse mici din regiune
Bursa de la Bucureşti (BVB) este în discuţii cu acţionarii unor burse de dimensiuni foarte reduse din regiune pentru preluarea operatorilor de piaţă respectivi şi dispune de 20 milioane lei (4,8 milioane euro) pentru astfel de achiziţii, a declarat directorul general al BVB, Valentin Ionescu.

"Momentan suntem în discuţii cu mai multe burse, însă nu este nimic stabilit. Nu sunt negocieri intense, ci mai degrabă tatonări. Poate va fi o surpriză cât de curând. În regiune sunt mai multe burse mici, cum sunt cea din Moldova, Albania, Serbia, unde am putea prelua pachete minoritare sau să cumpărăm o bursă, două sau trei", le-a declarat Ionescu jurnaliştilor.
Preluarea unor burse de dimensiuni reduse a mai fost discutată în trecut de conducerea BVB, însă o astfel de tranzacţie nu a fost realizată.
Ionescu a spus că BVB s-ar putea dezvolta inclusiv prin achiziţia unor burse, dar şi prin fuziunea cu Sibex, listări de noi companii pe piaţa de la Bucureşti şi creşterea numărului de acţiuni deţinute de acţionarii minoritari (free-float) la companiile deja listate. "Vrem să devenim o bursă regională şi asta se poate realiza pe mai multe căi. Ţelul nostru este ca în doi ani şi jumătate să depăşim rulajele burselor din Praga şi Budapesta, deci să ajungem undeva la peste 70 - 80 milioane euro pe zi. Totodată, sper ca într-un an şi jumătate să fim consideraţi o piaţă emergentă, nu cum suntem acum la nivelul de «frontier market», însă pentru aceasta este nevoie de un free-float mai mare şi de rulaje mai ridicate, precum şi de câteva companii cu capitalizare de genul Petrom", a afirmat directorul general al BVB.
Continuare: www.zf.ro