Bursa din Bucureşti cumpără bursa din Chisinau
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este pe cale să oficializeze o tranzacţie prin care va cumpăra un pachet semnificativ din acţiunile Bursei din Chişinău, potrivit ziarului Bursa şi a răspunsurilor oficialilor BVB. Tranzacţia este dată ca sigură. BVB o infirmă cu stângăcie. BVB are în buget achiziţii de 5 mil. euro. Pe listă este şi bursa din Sofia.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar fi cumpărat încă din iulie (?!) 4,99% din acţiunile Bursei de Valori a Moldovei din Chişinău, potrivit ziarului Bursa.
Este foarte puţin probabil ca tranzacţia să fi avut loc astfel, având în vedere obligaţiile de raportare ale Bursei de Valori Bucureşti BVB, ca emitent de acţiuni tranzacţionate pe piaţa pe care o administrează. BVB nu ar putea să amâne chiar şi acum informarea pieţei, pe care o cere cu severitate altor companii listate, fără să-şi pericliteze foarte grav credibilitatea.
„Nu avem nimic de declarat acum“, a răspuns Valentin Ionescu, directorul general al BVB, la o întrebare a Money.ro, după ce departamentul de markering al Bursei emisese un comunicat, care, de asemenea, confirma indirect existenţa unor negocieri avansate. Comunicatul amintea de bugetul companiei care prevede „achiziţia de participaţi la alţi operatori de piaţă“.
În această vară au avut loc mai multe întâlniri între oficialii BVB şi cei de la Chişinău. Bursa de Valori a Moldovei este de mici dimensiuni, valoarea tranzacţiilor de anul trecut abia depăşind 20 mil dolari.
Cu diferite alte ocazii, oficialii BVB au invocat planurile lor de expansiune regională, care vizează, în afară de bursa din Chişinău şi pe cea din Sofia, sau o alta din Balcani. Bursa din Sofia nu mai e de vânzare, decocamdată. Pentru aceste achiziţii ar fi disponibile circa 5 mil. euro.
Sursa: Money.ro