BNR: România a trecut pe excedent comercial

BNR a anunţat pentru luna ianuarie un excedent comercial de 91 de milioane de euro, acesta fiind primul excedent înregistrat de România în istoria recentă. Valoarea exporturilor a fost de 3,42 miliarde euro, iar a importurilor, de 3,33 miliarde euro.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat în această dimineaţă un deficit de 186,2 milioane euro, diferenţa fiind aceea că în datele INS sunt luate în calcul cheltuielile de transport şi asigurare pentru bunurile importate, importurile raportate fiind astfel mai mari decât cele publicate de BNR. Datele BNR sunt însă mai relevante în ceea ce priveşte cantitatea de bunuri pentru că nu iau în calcul nici pentru exporturi nici pentru importuri cheltuielile de transport şi asigurare.

Deficitul de cont curent s-a ridicat în luna ianuarie la 15 milioane de euro, în scădere cu 86,5% faţă de aceeaşi lună a anului 2010.

Deficitul contului curent a fost finanţat integral prin investiţiile directe ale nerezidenţilor în România de 240 milioane euro (comparativ cu 31 milioane euro în ianuarie 2010), din care creditele intra-grup au însumat 272 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate au avut o pierdere netă estimată de 32 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 31 ianuarie de 72,9 miliarde de euro (79,2% din total datorie externă), în creştere cu 1,2% faţă sfârşitul anului trecut. Datoria externă pe termen scurt a fost de 19,15 miliarde de euro (20,8% din total datorie externă), în urcare cu 2,2% faţă de decembrie.

Continuare: www.zf.ro