BNR a suspendat dreptul de vot in AGA la Banca Carpatica pentru inca patru persoane

Banca Naţională a Romaniei a extins cu patru persoane grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Comercială Carpatica, incluzand şi noii acţionari care au preluat titluri de la Corneliu Tănase, intrucat Ilie Carabulea a finanţat o parte din achiziţii.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a emis un ordin prin care a dispus suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarilor care fac parte din grupul de persoane "Cojocaru-Lupu", care a acţionat concertat pentru cumpărarea unei deţineri calificate in capitalul social al Băncii Carpatica, respectiv Carabulea Oprea Nicolae, Tănase Daniela, Cojocaru Dana şi Lupu Nicolae", se arată intr-un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori.

Printre motivele invocate de BNR pentru suspendarea votului se numără "faptul că acţionarul instituţiei de credit, Ilie Carabulea, a finanţat tranzacţiile ce au vizat transferul dreptului de proprietate asupra unei părţi semnificative din acţiunile deţinute de Tănase Corneliu către douăpersoane fizice, aceasta in contextul in care vanzătorul (Tănase Corneliu) impreunăcu soţia indeplineau calitatea de garanţi ipotecari ai imprumuturilor acordate celor doi cumpărători (Cojocaru Dana şi Lupu Nicolae)".

Totodată, banca centrală a constat că există o realaţie intre cele patru persoane fizice in vederea achiziţionării unei deţineri calificate, iar aceastea nu au notificat BNR aşa cum erau obligaţi prin legislaţie.

Banca Comercială Carpatica este obligată să inştiinţeze BNR despre orice modificare privind deţinerile de acţiuni ale celor patru persoane.

Şeful Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat săptămana trecută pentru MEDIAFAX că BNR va extinde grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Comercială Carpatică, incluzand şi persoanele care au preluat acţiuni de la Corneliu Tănase, operaţiuni considerate manipulare de piaţă şi pentru care banca centrală va sesiza DIICOT.

Corneliu Tănase a cedat la jumătatea lunii martie 9,95% din capitalul instituţiei de credit, prin două tranzacţii deal egale, cu cate 4,97% din titlurile BCC, in valoare cumulată de 19,58 milioane lei (4,34 milioane euro).

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, un investitor trebuie să notifice Bursa atunci cand drepturile de vot intr-o companie depăşesc sau scad sub pragul de 5%.

Totodată, Tănase a donat un alt pachet, de 0,11% din acţiunile băncii, astfel că acesta a rămas cu o participaţie de 1,1458%, potrivit unui raport transmis de bancă miercuri Bursei.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a Romaniei a decis pe 12 martie să suspende dreptul de vot la Banca Comercială Carpatica pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, aflat in arest preventiv, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social. Tănase deţinea anterior 11,2179% din titluri.

Printre motivele invocate in hotărarea BNR se află faptul că Ilie Carabulea nu mai indeplineşte "criteriul de reputaţie, din perspectiva integrităţii", o condamnare a omului de afaceri şi faptul că acesta este cercetat penal, in stare de arest.

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase intenţionau să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, in timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Carabulea şi Tănase au anunţat că nu sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi a AGA a propunerii Directoratului privind fuziunea cu o altă bancă şi au cerut operarea de urgenţă a rectificărilor necesare.

Directoratul Băncii Comerciale Carpatica cere acordul acţionarilor pentru vanzarea, cumpărarea sau inchirierea de active

Directoratul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) cere acordul acţionarilor, in cadrul AGA, pentru dobandirea, vanzarea, schimbarea, inchirierea de active, precum şi incheierea de acte de asociere pe o perioadă mai mare de un an.

Acţionarii sunt convocaţi intr-o AGA pe 28 aprilie pentru a discuta propunerile Directoratului.

Pe ordinea de zi a şedinţei adunării gererale extraordinare se numără "aprobarea incheierii de către Directorat, pe durata exerciţiului financiar 2014, de acte juridice prin care banca să dobandească, să instrăineze, să schimbe sau să constituie in garanţie active din actegoria activelor imobilizate ale băncii; acte juridice prin care banca inchiriază active corporale pentru o perioadă mai mare de un an, de la acelaşi co-contractatnt sau persoane implicate ori afiliate; acte de asociere pe o perioadă mai mare de un an", potrivit convocatorului transmis marţi Bursei.

Directoratul ar putea fi astfel imputernicit să semneze acte a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, 20% din totalul activelor imobilizate ale băncii, mai puţin creanţele.

In şedinţa AGA din 28 aprilie, acţionarii vor analiza şi situaţiile financiare inregistrate pentru 2013, repartizarea profitului, descărcarea de gestiune a Directoratului pentru 2013, precum şi bugetul de venituri şi chetuieli pentru 2014. Sursa: Mediafax

29-03-2014

Aflati mai multe:
Razboiul BNR - Carabulea continua: BNR sesizeaza DIICOT pentru tranzactii cu actiuni ale Bancii Carpatica
Carabulea in conflict cu BNR pentru controlul Bancii Carpatica