Bank of America: Lucrurile au început să se schimbe în bine în România
Lucrurile au început să se schimbe în bine în România. Acesta este mesajul pe care cea mai mare bancă din Statele Unite, Bank of America, îl transmite investitorilor prin intermediul unui raport. Analiştii băncii văd cu ochi buni noul Cod al Muncii, despre care spun că va duce la o creştere a competitivităţii.

Cel mai mare grup bancar din Statele Unite, Bank of America-Merrill Lynch, a trimis o echipă de analişti în România pentru a analiza la cald starea economiei. Experţii băncii au stat două zile la Bucureşti şi au discutat cu decidenţi şi cu jucători din mediul privat. Concluziile misiunii sunt îmbucurătoare: situaţia României a început să se îmbunătăţească: reformele şi procesul de consolidare continuă.
Analiştii Bank of America sunt optimişti şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene după ultimele date prezentate de autorităţi. Mediul politic rămâne dificil, dar nu la fel de mult pe cât arătau precedentele rapoarte ale Bank of America. Analiştii băncii notează că o creştere economică de 1,5% poate părea dezamăgitoare pentru o ţară ca România, dar că această perioadă marchează o îmbunătăţire a dezechilibrelor externe şi a competitivităţii. Şi ultimele măsuri legislative sunt salutate.
Analiştii Bank of America mai spun că noul Cod al Muncii ajută competitivitatea României. În plus, noua lege a Educaţiei ar corela şi ea mai bine programa şcolară cu nevoile pieţei muncii, iar indexarea pensiilor la inflaţie ar îmbunătăţi sustenabilitatea sistemului de pensii. Există şi veşti mai puţin bune.
Continuare: www.money.ro